O șoaptă pală!

S-a îndurat soarta
și m-a chemat din această 
vale a plîngerii!

Din sîngeriu, cerul devine
tot mai albăstrui, întunecat
și tot mai rece
odată cu lăsarea serii...

Văzduhul era limpede
și în amurgit bate un vînt înmiresmat,
parfumat parcă de prezența ta!

Vîntul aplecă arborii ca pentru rugăciune,
le dă o siluetă fantastică,
parcă ar plînge ca sălcile la malul Dîmboviței...

Doar tu faci aceste miracole,
prezența ta primordială...

O piesă de teatru se lasă în noapte,
un cîntec de operă, de orchestră...

... doar vîntul mă mai ascultă!