Cerință libelulică

Tu îmi ești destinul și speranța,
ascultarea mea de azi, de mâine...
Tu mi-ai deschis calea spre optimism,
spre zâmbet, seninătate și cuvinte.

Eu nu am reușit ca toate aceste gânduri
să le așez în ordinea în care tu le-ai pus.
Eu am rămas la fel de îngăndurat
și solitar precum un nomad înlăcrimat.

Zilele se duc fără-ncetare și eu
rămân neschimbat înaintea ta. Sunt eu,
cel cu sufletul sfărâmat, cu starea
mea de pesimist, dar plin de gânduri.

Tu, cea de care eu m-am îndrăgostit,
tu, cea care îmi ești gândul, lacrima
și frenezia mea, neantul și zâmbetul...
Tu, cea pe care o iubesc, o simt și o ador.

Tu libelulă solitară care stai și plângi în amurg,
tânjești după cuvintele mele dar nu ai curajul
să-mi vorbești, să-ți arăți starea schimbată
și curajul tău de a fi, de a iubi...

Singură ești, singură vei rămâne cu acest comportament...
Când aripile-ți vor mai înceta a bate, atunci mă vei căuta,
atunci cu lacrimi vei striga spre norii amurgului
și tu în plânset vei avea un chip stelar...

De ce zbori în nesfârșituri? De ce solitudinea ta
e geamănă cu solitudinea mea? Întrebări fără răspuns,
răspunsuri urmate de întrebări și noi tot în amurg
privind cerul ne întrebăm fără răspuns...

Dă-mi aripa în ocrotirea mea, oferă-mi zâmbetul tău,
privirea, sărutul și simturile tale delicate.
Lasă-mi drum liber spre sufletul tău, lasă-mi
un semn să pot veni spre tin`, lasă-mi-te-n veacuri.

Gândul zilei

Dacă aripile ți s-ar frânge în calea mea, voi veni în ajutorul tău libelulă...

Sfârșitul unei libelule

Spre cer încercam să mă înalț,
să plutesc spre zări, amurg și nori.
Spre cer credeam că mă înalț,
dar vântul m-a frânt în bucăți.

Mă desprind de lume, de oameni și tine
și zbor spre sfârșit, amurg și nori;
Singur voi muri înălațat spre ceruri
singur voi pluti în neant îngândurat.

Și de-ar fi să zbor prin ploaie,
aripile-mi se vor uda,
dar știu suav că-n ale tale brațe
aripile-mi se vor usca.

Stare de libelulă solitară

Afară e cald! Soare, păpădii,
insecte și cântece inefabile.

Totul e atât de senin, atât
de sensibil și suav încât

nu-mi pot regăsi starea mea
de om solitar, pesimist și incolor.

Șoaptă libelulică

Vocea ei sună catifelat!
Mă infioară din creștet
până-n tălpi

și simt valuri de tensiune
în propriul meu trup
din vina plăcerii ei.

Distih dublu (Rugă ne-ntreruptă)

Dacă plângi şi prin lacrimi vei aduce ploaia,
voi simţi că-n ochii tăi se aşterne seara...

De-ar fi, de nu ar fi o simplă elegie,
regretul, gândul şi uitarea vor fi o veşnicie;

Gânduri, sentimente şi stări cuvântate unei libelule cu zborul frânt

Te-am privit lung, cu dragoste,
sentimente şi gânduri joviale.
Dar norii au apus în calea ta
şi ţi-au tulburat privirea.

Te-au făcut să crezi că nu voi fi al tău,
te-au tulburat în gândire,
comportament şi stare. Nimic din
tot ce faci nu-ţi va aduce fericirea.

Refuzul tău, respingerea ta, faptul
că te asunzi dupa petalele unor flori
care-şi au trunchiul în asemanarea aripilor tale,
nu te vei putea ascunde de privirea mea...

Planezi îngândurată cu aripile-ţi
transparente şi visul tău este un
neant, un neant feeric,
transparent şi nelucid...

Zâmbeşti, crezi şi respingi.
Zbori, visezi şi respingi.
Te hrăneşti, priveşti şi respingi.
Singuratică, enigmatică şi respingi...

Cu ce greşesc atunci când încerc
să te prind în "capcana" mea?
Ce statut ar trebui să am atunci
când te privesc lucid?

Dar tu, tulburată în văz, în mişcare
emoţionată şi veselă mereu,
zbori doar atunci când soarele te mângâie,
atunci când crezi că totul nu e doar iluzie...