O ţară pietrificată de timp

O, România mea pierdută-n zări funebre,
te pierzi pe zi ce trece tot mai mult.
O, ce trist abandon trăieşti de-o viaţă
plângi, suspini după trecutu-ţi blând.

Eşti tot mai slabă, ne-nsemnată,
tot mai rece, te răceşti şi mori.
Munţii, dezgoliţi de arbori şi de lacrimi,
nici norii n-ar mai plânge...
Viitoru-ţi mort!

O, România mea tăcută,
gri şi tristă-mi eşti mereu,
tăcerea ta, mormânt de suflet,
tăcerea ta, mormântul meu.

Ne-am lamentat din lipsa bogăţiei,
din lipsa demnităţii şi de nevoi,
oamenii, mult mai trişti decât potopul
se afundă-n greutăţi, în lacrimi şi oftări.

O, România mea ce aparţii acestor inimi,
acestor inimi plânse de oameni iubitori,
eşti mult mai singură decât durerea-n suflet,
aridă şi uscată, toamnă-n sufletu-ţi mereu.

Te-a plâns şi Paler şi Nichita,
te-am plâns şi eu, Eminovici şi Adrian.
Rămân canalii, demagogi, bufoni şi vise,
să fii din nou, o, tu,
România mea!

Trecătorii

Ce plânşi sunt oamenii pe stradă,
ce trişti sunt paşii lor pierduţi,
ce tristă-i fericirea unor oameni,
zâmbesc pierduţi, singuri şi trişti.

Gândul zilei

Dacă soarele n-ar fi fost cu ale sale raze, noi, oamenii, n-am fi cunoscut silueta lunii niciodată!

Gândul zilei

Viaţa, doar o călătorie rece spre un amurg infinit!

Vine toamna

Vine toamna, vine-ngândurată,
vine plânsă de lacrimi şi fior
sumbră, tristă şi uitată,
covorul galben, amurg şi nori.

Tristă-i starea arborilor singuri,
trişti sunt ei şi plâng în cor,
goi şi putrezi se mai simt în toamnă,
goi şi umezi, răciţi de frig şi ploi.

S-au dezbrăcat şi munţii,
frunzele s-au vestejit în plâns,
rămas-am noi îmbrăcaţi în straie,
dar goi mai suntem, putreziţi, compătimiţi.

Stăm singuri înfriguraţi prin parcuri,
singuri adormiţi prin ploi şi vânt,
nici pasul nostru cel din urmă,
spulberat de vânt nu-l mai zărim.

De-ar fi acordul morţii de vioară,
de-ar fi să sune în plânsete de ploi,
de-ar fi să fim supuşi iertării,
eroi putregăiţi ai clipelor de ieri.

Şi toamna vine, vine plânsă,
mult mai tristă decât a fost,
trecutul ei, mai vesel decât mâine,
inanimat şi trist, declin, anost...

Poezia

Poezia, mi-e gând, lacrimă şi taină.
Poezia, mi-e mormânt, pământ şi viaţă.
Poezia, poezia se mai scrie, se gândeşte şi se-nvaţă.
Poezia e un dor de scris, dor de plumb, de ceaţă...
Poezia e un vis neîmplinit, da, un vis din viaţă.
Poezia e singurătate.

Gândul zilei

În dragoste, nu sunt decât o himeră.