Vine toamna

Vine toamna, vine-ngândurată,
vine plânsă de lacrimi şi fior
sumbră, tristă şi uitată,
covorul galben, amurg şi nori.

Tristă-i starea arborilor singuri,
trişti sunt ei şi plâng în cor,
goi şi putrezi se mai simt în toamnă,
goi şi umezi, răciţi de frig şi ploi.

S-au dezbrăcat şi munţii,
frunzele s-au vestejit în plâns,
rămas-am noi îmbrăcaţi în straie,
dar goi mai suntem, putreziţi, compătimiţi.

Stăm singuri înfriguraţi prin parcuri,
singuri adormiţi prin ploi şi vânt,
nici pasul nostru cel din urmă,
spulberat de vânt nu-l mai zărim.

De-ar fi acordul morţii de vioară,
de-ar fi să sune în plânsete de ploi,
de-ar fi să fim supuşi iertării,
eroi putregăiţi ai clipelor de ieri.

Şi toamna vine, vine plânsă,
mult mai tristă decât a fost,
trecutul ei, mai vesel decât mâine,
inanimat şi trist, declin, anost...