Asediu grijuliu

amputat de spirit priveam prin perdeaua
din fața ferestrei și vedeam parcă
în amurgul unei zile primăvăratice
ramurile unui smochin ce-și tremura
prezența în lume

în timpuri de criză se plânge continuu și
îmi aduc aminte de scrisorile tale
-nu știu de ce-
de cuvintele tale puternic raționale
ce dădeau buzna în mine ca prima brumă
din noiembrie fiindcă numai tu puteai
cu balansul tău să-mi mărturisești atâtea

prin rândurile scrisorii tale se rupe lumea
și în întregime te citeam răzleț
pur și acest chin îmi aduce aminte
de toate scenele în care te-am văzut
uneori erotica alteori înveșmântată

se rupe și astăzi în mine gândul că nu te am
că-i tot mai greu și nevăzut
că trupul tău într-o ceață plumburie
e-un antonim în care n-aș mai fi crezut

Gând

Citesc cartea lui Gunter Grass cu interes și neîntârziat în lucrare, descopăr că Wilhelm Grimm în data de 28 ianuarie 1838 spunea: „Azi m-am plimbat prin luncă și peste râul Fulda, înghețat în întregime; aici e întodeauna  vreme frumoasă, dar în oraș simți mirosul pătrunzător de huilă...” Pe lângă toate aceste cuvinte, limpede caut mai multă informație despre Wilhelm și aflu după urma procesului de căutare că, în data de 16 decembrie 1859 s-a estompat definitiv. Data estompării acestui Grimm, mi-e o neocolită geneză a ființei mele.

Gând

Am reînceput să-l contemplu pe Antonio Vivaldi și prin acest contemplu, subliminal îi clădesc un templu.

Adagio

Cu tristețea nu-i de joacă
atunci când e moștenire din familie;
când o simți ca pe un suvenir aparte,
zăcând în ceasul nopții, în amintire.

Însuflețit în piept cu-o rană grea,
cuprins de febră și de gând;
m-am pomenit cumplit într-un calvar
tremurând de frică și de frig.

Aș dori să stau de vorbă și cu mine,
să mă-ntreb de viață la masa mea;
singur, pustiit, fugind din lume,
grăbindu-mă să ajung la moartea mea.

Vino-ți în fire explicație tremurândă,
din catastrofa clipei ce va urma;
o singură prezență în amăgire,
în lumea-n care am fost cândva.

Zâmbet misterios

Se spluberă în vânt gândul meu laconic,
în dimineți apuse în care cred că sper;
și-i tot mai frig la mine-n suflet,
în plin cutremur, arzător de greu.

Și nu veni la mine, tu gând ce-aștepți mereu
să deschid o poartă, un lanț atârnă greu;
să vii intens spre mine, în liniște aștept
în toată viața asta, o zi am s-o blestem.

Josnic răsărit nedemn de-a fi iertare,
îmbrăcat în straie, în straie boierești;
îngrămădit în lume, pe caldarâm se moare
și tot ce-i viață moare, nedumerit eter.

Ciudat e omul astăzi în mijloc de infern,
încărunțit de viață, de ură, de război;
jiletcă asortată, impunător și prost
și tot ce ne rămâne, un sicriu anost.

Gând

 Dacă guvernul nu-și îndeplinește datoria morală, cetățeanul trebuie să-și revizuiască atitudinea. Cu alte cuvinte, cetățeanul trebuie să fie loial țării și nu un lingușitor al partidelor politice - cum se întâmplă în contemporanul României -.

Numeroase trasee

mă simt mai frânt ca niciodată
în frigul ce m-a cuprins mirat
priveam mai trist ca odinioară
spectacolul de gânduri înlăcrimat

fugeam din gară în altă gară
spre un tren împovărat
și când mă gândesc că vântul
doboară frunza din copac

e prea scurtă-n versuri poezia
când pătrund prin gânduri ne-ntrebat
și-amară-i viața ca și moartea
ca un poem neterminat