Asediu grijuliu

amputat de spirit priveam prin perdeaua
din fața ferestrei și vedeam parcă
în amurgul unei zile primăvăratice
ramurile unui smochin ce-și tremura
prezența în lume

în timpuri de criză se plânge continuu și
îmi aduc aminte de scrisorile tale
-nu știu de ce-
de cuvintele tale puternic raționale
ce dădeau buzna în mine ca prima brumă
din noiembrie fiindcă numai tu puteai
cu balansul tău să-mi mărturisești atâtea

prin rândurile scrisorii tale se rupe lumea
și în întregime te citeam răzleț
pur și acest chin îmi aduce aminte
de toate scenele în care te-am văzut
uneori erotica alteori înveșmântată

se rupe și astăzi în mine gândul că nu te am
că-i tot mai greu și nevăzut
că trupul tău într-o ceață plumburie
e-un antonim în care n-aș mai fi crezut