Nebunie

lui Nichita Stănescu

mă rupe tăcerea
miros de igrasie în odăi
cărți lăsate pe alocuri
și-un motan torcând duios

nimic nu-i mai bun decât vinul
nimic în odaie de fapt
un sunet trist se mai aude
zbuciumul poetului uitat

trec anii singuri fără rost
și-aștept să vină toamna iar
în bezna odăii nu mai văd
cum bâjbâi singur solitar

ce grea povară-i scrisul azi
frânturi din aripi de Icar
se topesc în gânduri vag
la geam privesc cum plânge iar

Mi-aș petrece timpul în brațele tale

unei

scrie-mi fără milă
sub soare ceață sau ploi
prin bălării voi veni la tine
suav plăcut odihnitor

port în mine în fiecare clipă
delicii fărâmițate de extaz
zdrobit de atâta oboseală
priveliști singur și amar

mă-ntreb ce faci în sigurătate
e totul armonios în jurul tău
mă văd crucificat în ale tale brațe
să fie o golgotă la sânul tău

Ce jale!, că ai trecut pe aici

mă cuprinde o lehamite de timp,
de tenebre, de liniște, de vid;
ai fost viscol în amintirile plecării,
ce jale!, că ai trecut pe aici.

mă cutremură ideea că sunt,
că reflectez singur gonit în vânt;
se scutură timpul de amintirile mele,
ce jale!, că ai trecut pe aici.

un infinit tulbure se clatină în mine,
emoționat, pătruns de demiurg;
însemnate stări țâșnesc din mine,
ce jale!, că ai trecut pe aici.

căci trecutul îl am și-l port în mine,
infeabile fragmente pe care le urăsc;
n-aș schimba ceva din ce-a fost înainte,
ce jale!, că ai trecut pe aici. 

Când e vorba de mine însumi

încărcat de neliniști
chinuit de păcate
privindu-mă pe mine însumi
monoton și vulnerabil

pot citi în mine însumi
ca în gânduri care mă răsfrâng
mișună în mine frământări sărmane
stau în cuget stau în gând

Gând

În România se fabrică oameni de cocă, de mămăliga, cum spunea Alexandru Mironescu și ne mirăm de acest climat de confuzii, de tensiuni politice și târguieli inutile. Trei decenii de cacealma, de pălăvrăgeală internațională, europeană chiar; discuții și conferințe, această momeală cu speranțe în rândul tinerilor mai ales, acești orbi ai societății care au naufragiat în ridicol și întrețin aceasta ideologie cu speranțe care nu duc la nicio concluzie; o vânzoleală programată, asta-i România.

Gând

Uneori, ca azi, sunt cuprins de o lehamite deosebită și, parcă, amețit de binecuvântarea singurătății, accept această tăcere pe care o port în mine însumi.

Eternă neschimbare

unei

Mi-e departe sufletul de tine,
nici gândul nu-mi mai e ce-a fost;
glasul tău nu mi-e lăuntru
nici pasul tău, prezentul meu.

Se lasă toamna, plină de cuvinte,
în versuri te amintesc vetust;
senzații de iubire mă apasă
și-aștept să vină seara, să apun.