Medana

Decad în clipa primei obsesii (Personajului empiric)

Gonesc printr-un deșert
secat, solitar și arid...
Ce vis de glorie,
asemuit cu osânda!

Depășesc scopurile ultime,
iar asemenea căderi
îmi sunt conștiința ce mă
aseamănă cu propria-mi umbră;

calc prin freamătul trupului tău
fără să mă pot dezlipi de tine,
calc pe deșertul sânilor tăi,
nici ploaia nu mai stă să vină.

Doamne, dă-mi puterea
să nu mă rog niciodată,
dă-mi golul stăpânirii mele
să nu refuz seducția nesănătoasă;

eu nesfârșit!
Mă tăvălesc în clauza mea muritoare
și nici o dorință precisă
nu-mi trezește umbra îndoielilor;

Gândul zilei (Personajului empiric)

Lacrimile-mi pilduiesc olastiseala gingășieii tale!

Prizonier (Personajului empiric)

Tu ești pământ, eu rădăcină.
De tine eu m-am arestat,
m-am arestat cu a mea ființă
și-n vremea rece ca de plumb,
nu ma desprind ființă;

Gândul zilei

Lângă mine nu se trăiește, se suspină. Vicisitudinea îți va fi morbidul gând!

Incoruptibilă utopie (Personajului empiric)

Plâng dintr-un motiv efemer.
Dacă n-aș plânge, ochii
mi-ar da în ariditate.
Aș crede că ochii mi-au ajuns
vremelnici.

Lacrimile-mi sunt un vuiet,
o furtună de alean, de patimă;
sunt pătimaș atingându-te înlăcrimat!

Lacrima-mi poartă forma inimii tale,
plânsul îmi este un destin retirat,
o stare toxică...
Plânsul este lanțul suferinței,
orice lacrimă îmi este o za.

Tu, tu ești demiurgul rostit de Socrate,
ești termenul inventat de proprii
tăi părinți,
ești suferința ce n-a cunoscut dragostea
și zâmbetul făurit de mine;

Eu (Personajului empiric)

Sunt umbra ochilor tăi,
amurgul primei tale dureri,
lacrima primului tău regret
și "sfârșitul" iubirii tale;