Gânduri fără glas

Privesc spre mare şi mă încântă
acele vremuri ce-au apus,
acel nisip de lângă margini,
acele urme dintr-un vis...

De-aş merge singur în a mea lume
şi aş înţelege doar ce vreau,
aş rămâne pustnic între ziduri,
aş scrie versuri cu un ultim grai!

De ochii s-ar închide-n noapte
şi m-aş vedea inanimat în pat,
n-aş regreta măcar o clipă
căci am fost un solitar!...

Dar ea? Ea ar rămâne în lume
şi poate ar plânge ca şi un nor,
şi acele lacrimi ce-s vărsate
mi-ar umple golul din interior.