Deşertul pentru totdeauna

Oscilez între realitate şi reverie
ca un clovn între râs şi plâns...
Acuma ştiu cum e cu uscăciunea
deşertului din mine. Simt acea
uscăciune în suflet, o singurătate
adevărată fără un scop!
Simt cum toate se usucă în jurul meu,
cum toate crapă de uscăciunea
unui deşert solitar...
Care ar fi rostul privirii înapoi
atunci când păşesc prin deşert?
Vântul, mereu îmi şterge urma şi
unde privesc, zăresc doar o
"fată morgană", un cântec de uscăciune,
o pierdere de nefericire...
Caut fericirea în sufletul tău,
dezmierdarea trupului tău,
chiar şi în mijlocul deşertului,
în deşertul pentru totdeauna!