Ești (Personajului empiric)

Ești stânca pe care m-am așezat,
piedestalul ce mă ține neclintit,
vântul, ce m-a întors spre tine,
iluzia, ce-mi este doar summum.

N-am văzut ceva mai pasibil decât tine
nici în marmura statuilor sculptate,
nici în groaza modestiei umane,
a imperiului ce l-am creat în jurul tău.

Sunt potrivit farmecului tău!...
Sunt ca o litera-ntr-o carte,
ca un ruj pe-ale tale buze,
ca o lacrimă pe mirificul tău ten.

Îmi ești ca o mreajă uneori,
mă faci să mă rod pe dinăuntru,
să închei un șir de cugetări inefabile,
dar sunt cuprins de dragostea ta morbidă.