Zâmbetul care ucide

M-am tot depărtat de gânduri,
de acele gânduri leproase
tânjite după redefinit,
dupa irealitatea care-mi
restituie laguna simțurilor.

Tristețea e, aici, confuză
cu tăcerea și, în aceste
seri de "toamnă", când
zbuciumul senzualității se pierde,
renasc obișnuit în: uitare și melancolie.

Stau așezat undeva dincolo de timp,
meditez la gloria de a trăi
și bogația inimii tale este grandoare,
eternitatea ridicată pe piedestalul
încredereii, plăcerii și iluziilor existente.

Singurătatea mea nu are nici o ucenicie.
Sunt un poet singur, prin care
renasc în autodescriere și îmi fixez
privirea prin intimidare și neliniște;
amintiri în versuri renasc.