Tu, atunci cand plouă (Empirism)

Sub aripa însângerată de tristețe,
sub cerul înlăcrimat de timp,
tu, iubito, stai zadarnică când plouă
sub cerul gândului de rouă.

Sub finul dalb de gânduri de corolă,
te-ai limpezit de stările-ți pustii,
te-ai tot întors pe-o parte atunci când plouă
și pe mine m-ai uitat sub ceru-ți plumburiu.

Gândul zilei

Din tăcerea unui cuvânt se poate naște poezia!

Stare de vreme

Merg prin viață ca un nomad
și acest Paradis al meu
mai solitar decât singurătatea
îmi trezește îndoiala,
îndoiala ce-mi este o boală,
o boala ce n-o pot trata

și subterfugiul gândului meu
este o lacrimă căzută dintr-un nor,
o frunză călcată de picioare neastâmpărate,
o palmă dată pe obrazul unei creații,
un strigat inefabil la urechea unu surd,
o imagine funebră în fața unui orb...

Liniștea ce mă înconjoară e ca un empirism,
dragostea, o simțire profundă ca o flacără
ce s-a aprins pe creste înalte, piedestalice...

Gândul zilei

Cu teamă rostesc că nici Țepeș n-ar mai face față atâtor canalii!

Zguduit

Aud voci și cântări seculare,
ofrande aduse infernului absurd,
tristeți și lacrimi milenare,
obrazu-mi e abisul nesfârșit.

Cu lacrimile-mi plânse de dorul tău empiric,
m-am transformat în Paradisul eronat,
cuvântul tău mi-e pată de iubire,-
... amurgul faptelor de azi!

O dorință precisă (Personajului empiric)

Iubito, dă-mi o dorință precisă
și voi răsturna lumea!

Sunt ca un vandal chinuit
de melancolie,
mă îndrept fără nici un scop
spre pierzanie;

eu fără de eu,
tu fără de tu.

Aș vrea să descopăr
o iubire părăsită și
să adorm la umbra
ultimelor tale îndoieli,
ultimelor tale miracole.

Sunt un agent al iubirii,
un virus,
o boală deghizată
în dragostea ce tu o poți osândi.

Dragostea nu-i un sentiment
poetic,
e sentimentul bătăilor
inimii mele și decorul
dorințelor tale...

Vrei să-mi blochezi plămânii
și să mă descompun în carnea mea?

Cum dorești să-mi înving
temerile mele pietrificate,
când, rând pe rând, imit
singurătatea stâncii?

Ochii nu sunt pentru a vedea,
ci pentru a plânge.
Mâinile nu pentru a lucra,
ci pentru a "frânge"...

Iubito, sunt dincolo de tine,
sunt geneza gândirii tale,
sunt zgomotul vieții și al morții,
zgomotul lacrimilor tale...

Gândul zilei

Suntem leșuri verticale, leșuri veșnice uitate pe acest mapamond mai pustiu decât gândul "creatorului"!

Iubito! (Personajului empiric)

Mă derut gândindu-mă
că sunt stăpân pe obsesie,
că tu exiști și că eu,
eu năpădesc situația
neantului fără definiții;

absurditatea înaripată
și banalitatea măsurii
ce-mi alcătuiesc ființa,
starea empirică în actul dragostei
prin excelență... Greșesc?

Mă vindec lângă tine
vegheat în plină siestă,
a faptelor târzii,
poftelor melancolice și
spiritului alcătuit ca o boală.

Suferința nu-mi poartă numele,
nici neliniștea mea difuză,
nici demersul inteligenței,
al suferinței
și al creației...

Mă retrag în dispret,
în izolarea iubirii empirice,
în sila indiferenței
și fug în sufletul tău,
în iubirea ta stăpână...

Iubito!

Gândul zilei

Sufletu-mi e atrofiat de necredința mea!

Un sunet, nu sonet

Bach e dorința absolută,
iubirea, o decădere în păcat,
dragostea este eșecul gândurilor
și toată vicisitudinea acestor
fapte sunt prilej de lacrimi...

Geneza tăcerii mele e sfârșitul
fericirii, o latură necunoscută
a ființei mele, o latură dosnică
în îngroparea gândurilor, faptelor
și al amurgului oscilat în decăderi.

Mor privindu-mi chipul spurcat
de empirismul necredincios al
stărilor morbide, neadecvat
mormântului împietrit de
summumul vulgarității tale...

Mor gândindu-mă că "Dumnezeu" e creator;

dacă aș fi creatorul, aș crea doar natura,
singur m-aș oscila în ea...