Ca-ntr-un mormânt

M-am împiedicat de mine
și-n dezolare am căzut,
mă tot întreb dacă e bine
să zac aici ca-ntr-un mormânt.

Și dacă-n timpul fără umbră
mă usuc ca-ntr-un mormânt
și prin cripta mea de sticlă
să-mi vezi trupul fumegând.

Și din trupu-mi ars de vreme
și din timpul meu mâhnit,
din cuvintele-mi funebre
tu... n-ai învățat nimic.

Printre lacrimi strig pieirii
rătăcit pe-al meu mormânt,
n-am nici cruce, nici icoană,
zac aici fără de nimb.