Rămân cu ochii-n nevăzut
și exalt asupra gesturilor voastre,
mă dezgust în asemenea melancolii
și plâng mânat în neantul singurătății.
Sunt gelos pe toți fericiții
și mă oblig să putrezesc lângă zâmbetele voastre,
lângă nostalgia de-a fi un nimeni,
lângă decorul dezrădăcinat al neantului.
Utopia narcisiacă mi-a dezvăluit adevărul,
mi-a șoptit decăderea mea în ochii ei
și în tot acest timp, eu așteptam să plângă norii
și vocea ei să plângă lângă trupul meu.
