Nesfârșită întindere de timp

Rupt de lume, mă ascund
în indiferență ca și arborii;
mă văd un obiect care privește
și simt lumea în declinul ei.
- Starea cu care am cele mai adânci afinități! -

Mă retrag în mine, în neantul meu
și ascult liniștea care-mi topește oasele,
acea liniște ce-mi stăpânește ființa
dinaintea genezei...

Sunt liniștea soarelui care apune,
zgomotul zdrobitor al supraviețuirii
și calea regăsită spre singurătatea supremă.