Pantomimă

arbor verde ce dansează
în bătaia vântului senin
lumea asta-i tot mai mată
tot mai greu e pe pământ

printre frunze printre ramuri
lupte grele se depun
mai pasiv decât românul
trestie legănată-n vânt

nu e zi nici dimineață
nici amurg fără suspin
țara mea e defrișată
stând la sobă contemplând

lamentați de-atâtea vorbe
revoluții lupte fără rost
acest leș ieșit în stradă
omul veșnic fără rost

n-ai curaj să întorci capul
ochii să-i deschizi plângând
acest tremur ne separă
de iubire și de plâns

și uite așa complicii noștri
răsăriți dintr-un văzduh
fluturau parșiv sacoul
unui timp demult apus