Desfășurat mereu

Și-așa mi-e viața, cât o privire pală,
aceste gânduri s-or înălța la cer;
și stau umil într-o odaie,
privind într-o oglindă, zâmbind altfel.

Profunde-mi sunt toamna și ploaia,
aceste stări pe care le-ndrăgesc;
o vorbă spusă în mângâiere,
răsună ca un gong la pieptul ei.

Și te vedeam mai tristă ca niciodată,
veghez tăcut privindu-te sub Cer;
între realitate și visare,
cel mai greu mi-este să mor.

Și te-am cuprins cu o șoaptă domoală,
în frumusețea ta ce-i anotimp;
zace în mine tainice visuri,
în sumbre momente te-aș mai iubi.