Distih

Nu e liniște mai mare
ca la Râmnicu Sărat.

Stați liniștiți

Scârț scârț scârț
ce vreme de odaie
ce timp de aruncat
pe citit și deocheat.

Se scot cărți din bibliotecă
se citesc
se pun la loc
se studiază interbelic
tineri caraghioși.

Sticlele cu vin așteaptă
să vină sfinții să le bea;
Moartea stă la pândă-afară
să ciocnească un pahar.

Scârț scârț scârț
din bocetul mulțimii
liniștea ce s-a lăsat
e lipsa omenirii.

Cuvinte nebănuite

unei

Ascultă-mi glasul puțin,
cum îți vorbește despre lucruri;
despre cerul în amurg
și nopți nebănuite. 

Privește-mi curajul puțin,
curajul pasului ce-l fac spre tine
și cartea ce a rămas la mine...
multe lucruri, însă, nu le știu.

Mă nimicește hazardul vremii,
că-n noaptea timidă n-am zis ceva;
m-oprisem în ceasul tăcerii
să-ți spun că noaptea e grea.

Așa a fost ieri și va fi și mâine,
tăcerea mă umple și nu-mi dă curaj;
se-ntorc către mine pierdute cuvinte
ce-s ca un freamăt, ca un păcat.

Se-ntâmplă adesea, prilej de iubire -,
ispită îmi ești, cad în păcat;
unde ți-e trupul, flămând de iubire?
în nopți infernale să mi te lași.     

Plimbarea

unei

Numai plimbarea și frigul ne unise
Nici n-aș fi crezut, sunt aiureli -
Am așteptat necruțător în noaptea,
Să te sărut sub arborii greoi.

Treceam pe lângă case pustiite,
De mână te-am suprins de-atâtea ori;
Dormea orașul, strada buimăcită,
Te-aș fi sărutat de zeci de ori.

O, ce vremi de despărțiri puerile,
Frumoasa mea, te-aștept cu un poem;
Străbat fiorul cu brațele-mi deschise,
Viscolul să mi te-aducă înapoi.

Ne-om săruta în vremea frământării,
Abia acum mi-ai spus de dor;
Te văd în clipe de măreție,
Când totu-i trist, neiertător. 

Gând

Simion Ghinea, spunea că, interiorul din mansarda lui Cioran, seamănă leit cu aforismele lui; nimic de prisos sau în minus, ci numai atât cât trebuie. Aș fi dat, chiar și astăzi, orice să mă rătăcesc printre lucrurile lui Cioran, să mă sufoc chiar, în acel spațiu lipsit de zorzoane, simplu. Cioran va fi mereu ca Universul, în expansiune; oricât de profund l-am citit și recitit, nu-i voi da de capăt niciodată.   

Gând

Mormântul, pentru marea majoritate, rămâne singura casă memorială; până la urmă, nici acest privilegiu nu va fi o certitudine.

Gând

M-am îndrăgostit de geniul lui Lucian Blaga așa cum m-am îndrăgostit de Emil Cioran, Mircea Eliade, Norman Manea și nu numai. Noi trebuie să fim umbra acestor oameni, în acest contemporan aflat în declin.