De la melancolie la razboi

Stare de nebunie, melancolie si disperare
imi cuprinde starea si vise neprevazute,
ma tot gandesc la viitorul meu mormant
si ma uit la sufletul meu naprasnic...

Lucruri mici ma fac sa plec departe
cu gandul intr-o lume sa vad doar pace
sa nu existe teama de singuratate
o viata-n care sa nu fie razboaie.

Privesc timid lucruri ce ma inconjoara
la o lumina oarba de un bec amenintator,
privesc prin sticla vitrinei bibelouri moarte
si jucari de plus ce nu-mi mai vorbesc...

Americani detasati in orientul mijlociu
mercenari instruiti au mers ca sa omoare
suflete timide, nevinovate pier fara suflare
si zambete inalte pe chipuri stau s-apara.

De ce razboi? De ce nu pace?
Oameni morti, copii fara suflare
parinti disperati de pierderi amare
si copii intristati in lacrimi amare.

Cu pusti in mana, gata sa omoare
copii mercenari, criminali peste hotare
razboaie dure duc pana la capat
dar razboiul rece abea sta sa apara.

Ganduri de toamna (melancolice)

Nori mohorati in trista lor prezenta
si capabili de orice razboi,
ingandurati asteapta timpul asteptarii
sa-si revarse energie peste noi.

Pomi batrani, acoperiti de umbra norilor
tremura in frigul ce-n toamna se lasa...
frunze zburatoare calatorind in voia lor
si triste vieti cantate de corul codrilor.

O frunza inecata intr-o balta cu noroi
se plimba solitara in voia vantului,
tremurand in noapte in vazul tuturor,
dezbracata stand, meditand la soarta ei.

Prin lentile

Prin ochii mei vad aceleasi clipe
triste, grele inversunate-n ceata
acele vise spulberate-n vanturi,
prin ochii mei te vad in ceata...

In amurgul serii cand toti apleaca capul
in cantecul asteptarii goi privind in noapte,
in cantul norilor plin cu lacrimi inghetate
in amurgul noptii cand plang spre dimineata.

Plec capul dar ochii ii tin deschisi
privesc in taine, pe chipul tau senin
ma uit spre buzele care inca ma tin in viata
acel citit al buzelor ce-l privesc in ceata.

Acea privire lunga ce o arunci cu drag in noapte
ma privesti cu greata ca-n visele noastre
dar ochii mei iubito te vor mult mai aproape
si trupul meu fetito te vrea cu drag la noapte.

Refugiat in ganduri

Stand ingandurat intr-un colt de camera
Si privind cu teama "Demiurgul cel rau"
Privind in sufletul, frant de oboseala
Si clipele tarzii ce trec fara intrebari.

Privindu-mi reflexia intr-un geam ingandurat
Si-mi priveam cu greata faptele trecute,
simteam, acele pete, murdare si ne curate
acele urme, pierdute clipa dupa clipa.

Priveam la ceas tacut, priveam in disperare
nu stiam ce-i de facut, cuvinte fara silabe
oftat dupa oftat, ganduri planse intr-o doara
ganduri intunecate in mintea mea domoala...

Prin geam priveam, vremea crunta de afara
priveam uimit frunzele inecate-n ploaie
as vrea sa fiu si eu, o frunza calatoare
sa zbor in adiere sa mor in neant de toamna.

As vrea sa fiu calcat de gandurile tale
sa fiu incoronat cu amagirile tale
sa pot suporta durerea ce sufletul ti-apasa
sa pot sa mor in noaptea gandurilor tale...

Soptit vorbesc, cu lacrimi care-mi curg obrazul
le sterg domol, dar lacrimile incep sa doara
sunt calde si tulburi ca si vremea de afara
triste plang si ele in agonie si speranta.

Scurt si violent

Suferinta da greutate
gandurilor mele
si le impiedica
sa se transforme
in ceva frumos...
Astfel, suferinta
imi inspira
o parte a amagirilor mele,
o parte distrusa in viata mea,
un moment neasteptat
in visurile mele
si clipe transformate in real
din vorbe aruncate-n vant...
Judec bine aceste momente
as fi preferat
sa nu fie nimic,
traiesc cu spaima,
o viata ma inconjuara
si trist ma uit in acest trecut.
As vrea acuma sa inchid ochii
sa ma trezesc, vazandu-ma rapus
sa nu mai fiu in trupul vesnic
ca tot ce fac, e un nimic.
Blestemat sa fiu
om al necredintei,
alungat de pe pamant
sa cant durerea unui suflet
sa-l alint, sa fiu rapus.
Acum sfarsesc aceste versuri
si plec in lumea mea,
in lumea plangerii
unde trupul n-are suflet,
unde ascult
sunetul acustic ...

Sunt satul sa fiu eu

Sunt satul sa fiu eu,
imi repet, atunci cand aspir
si fug
de mine insumi,
iar cand o fac
in mod irevocabil,
ironia vrea sa comit
un act
sa ma regasesc,
sa devin eu insumi
in chipul absolut.
In clipa cand imi curm zilele
recad in fatalitatea
de care am vrut sa scap,
sinuciderea nefiind decat triumful,
sarbatoare a acestei fatalitati.
Sunt nopti
cand viitorul e abolit
cand din toate-mi mai ramane
doar aceea pe care o aleg sa nu mai fiu.
Daca as putea sa-mi deschid firea
sa fiu orisicine...
Daca as putea sa ma agat de vocabula magica...
Daca as avea senzatia
ca am lasat in urma
faza intrebarilor si ca in sfarsit
am gasit solutia oricarui impas...
A sinuciderii,
a plecari din aceasta dimensiune
as pune punct gandurilor magice
ce mi-au pus presiune
in calea in care eu am pasit
si-n drumul vietii
care va avea o cotitura macabra
in viziunea mea
de ochii de pisica,
de om anxios
si visele s-ar indeplini
doar in ideea de...
sa nu mai fiu?
Am atatea motive
de a ma suprima
pe cate sunt
de a continua...
Nu exista nimic mai profund
decat dorinta.

De ziua lor

Ati fost candva
persoane fizice
dar au curs
in urma voastra,
lac de lacrimi,
zile nepatrunse
si ganduri rupte
de realitatea noastra.
Ati plecat
undeva captivi
in libertate
si ati lasat
totul pe acest taram
au curs lacrimi
triste si incruntate
si visele noastre ce s-au frant.
As vrea acum
sa te ating nefiinta
sa stiu ca esti
existi undeva
dar noi aici
de 1 noiembrie
va spunem tristul
"La multi ani!"