Suferinta da greutate
gandurilor mele
si le impiedica
sa se transforme
in ceva frumos...
Astfel, suferinta
imi inspira
o parte a amagirilor mele,
o parte distrusa in viata mea,
un moment neasteptat
in visurile mele
si clipe transformate in real
din vorbe aruncate-n vant...
Judec bine aceste momente
as fi preferat
sa nu fie nimic,
traiesc cu spaima,
o viata ma inconjuara
si trist ma uit in acest trecut.
As vrea acuma sa inchid ochii
sa ma trezesc, vazandu-ma rapus
sa nu mai fiu in trupul vesnic
ca tot ce fac, e un nimic.
Blestemat sa fiu
om al necredintei,
alungat de pe pamant
sa cant durerea unui suflet
sa-l alint, sa fiu rapus.
Acum sfarsesc aceste versuri
si plec in lumea mea,
in lumea plangerii
unde trupul n-are suflet,
unde ascult
sunetul acustic ...