Zîmbet în ploaie

Zîmbeşte-mi, cînd ceru-mi plînge
şi mă afund într-un vis etern,
un neanţ de gînduri ce-mi suspină
într-un val uitat pe ţărm.

Zîmbeşte-mi cînd sunt singur,
căci doar aşa m-aş simţi cu tin`...
zîmbeşte-mi cînd eu sufăr,
căci suferinţa nu-i un chin.

Ascultă-mi glasul efemer iubito
şi-ncearcă să-l trăieşti profund,
nu te mint, nu-ţi spun iubito
cîte ceasuri ne-au trecut!

Un val de rînduri mă cuprinde,
un roi de versuri pentru tin`,
un cer de gînduri ce-mi suspină
cînd privesc agale vis...

Plouă! banca-i udă lacrimînd...
Şi privind spre cer îşi spune:
Cîte lacrimi îmi mai curg?

Oh! Ce plouă şi ce-mi place
cînd paşesc prin bălţi gîndind,
privind în juru-mi, nu-mi mai place
căci privind, mor suspinînd.

Un spin de floare roşie dură
ce în suflet mi-a străpuns,
un gînd curat fără de lacrimi,
un gînd de inima străpung!

Mama

Mamă scumpă, mamă dragă
ce sufletul tu mi-ai deschis,
mi-ai arătat iubirea întreagă
cînd pe lume m-ai adus...

Mi-ai cîntat de noapte bună,
m-ai mîngîit pe răni plîngînd,
mi-ai pus mereu zîmbet pe buze
şi vorbe dulci cu un alint.

Cu ochii trişti timizi din suflet,
cu parul alb şi necăjit,
un rid plăpînd venind pe lume
la ochiul tău dormind acum.

Zîmbet mîndru ce-i pe chipu-ţi,
zîmbet lung şi întristat,
prizonier şi singur la răscruce
într-un vis pierdut visat.

A doua noapte de epilog!

Alb moment de supărare
şi-un sentiment uşor sedat,
o armă albă de pe suflet
şi un gînd, greu de purtat.

O viaţă mohorîtă ca şi ploaia,
o clipă tristă de amurg,
moment nostalgic de tristeţe
fără gînd, fără răspuns.

O seara magică şi tristă,
uşor trecut de înserat,
o clipă fără somn şi pace
doar un gînd, un gînd sedat.

Otrăvit de cuvintele-ţi în laudă,
suspinat de vise fără rost,
doar un drum, drum fără capăt
înconjurat de neserioşi...

Astupat de urletul din mine,
mă sufoc cu glasul meu,
mă pierd în jocul de cuvinte
lăcrimînd, paşesc mereu.

O lume-n care nu-mi văd locul,
o lume fără un răspuns,
oameni fericiţi de pe alocuri,
oameni trişti şi pesimişti.

Pierdut! Luna-mi spune drumul unde-
mă regăsesc, mă ofilesc,
îi drumul solitar şi umed
de ploi nostalgice de ieri!'

Alt epilog

Indus într-o eroare pătimaşă,
într-un gînd ce credeam
că-mi va fi divin,
îi doar un drum ce mă doboara,
lovit mă simt, îi un sfîrşit!

Plin de nostalgie şi repaus,
plin de minciuni de nicăieri,
simt cum moartea mă cuprinde
Bacovian mă simt şi eu.

Tezaur de lumină întunecată
şi lovit de amurgul tău,
îmi văd apusul vieţii mele
lăcrimînd pe obrazul meu.

Întunecat şi singur în ale mele drumuri,
alungat de voci ce-au tremurat,
priveam mirat cum urletul din tine
venea grăbit în calea mea...

Înving aceste clipe grele
ce mă macină crezînd,
nu pot sa leg a tale versuri
căci privind, te văd căzînd.

Artista "pouf"

Un gram de grafit,
un gram de lacrimă,
un canson dalb
usor pătat,
o uimire tristă
ca şi-o săgeată,
un gram de har
şi deocheat.

Lacrimi de artistă
în gînd de amurg,
lacrimi de creion
şi-un plîns ascult,
o taina rece de bristol singuratec
şi-un koh-i-noor ce-a plîns în şoaptă!

Un şarm desen
îi vine-n minte
şi un gînd rătăcitor,
îi gîndul ei fermecător şi iute,
îi doar un gînd pe un bristol.

Amorţită, cu mîna pe hîrtie,
încremenită în vraja cîntecului ei,
pierdută-n corzi acustice şi limpezi
în versuri ce îi dau fiori...

Cuvinte de primăvară

Prezenţa ta feminină
îmi dă acea linişte,
acea seninătate,
acea pace eternă
care nu mă tulbură
prin nici o patimă.

Mă simt nou,
ca un fulg de zăpadă,
ca o lacrimă curată
şi plînsă de fericire,
ca un strop de apă
limpede ca şi cerul.

Plutesc pe valuri de speranţe
şi pe cuvinte greu rostite,
sunt doar vorbe potrivite
ce din buze-s răscolite.

O vorba dulce spusă-n vînturi
într-un prag de primăvară,
o mierla singură cîntînd îşi cheamă
glasul ei... vestitor de primăvară.

Back in black

Ascuns în mii de scenarii
ce îmi par tenebre sfinte
şi întors în negrul vieţii
unde spaima mă cuprinde.
Alerg în întuneric
şi mă izbesc de zidul morţii,
privesc mirat în umbră
cum în spate zac poeţii.
Lovit de gînduri sumbre
şi întors în lacrimi negre,
un val de ceaţa aparinsă
şi o carte de durere

Un cer pustiu de plînset
şi o lacrimă din rai,
îmi unge calea-mi sfîntă
ce-n amurg m-am îndreptat.
Un pas făcut în spate
cu o teamă de război,
plîng în ciuda soartei,
plîng căci am să mor.
Cursul vieţii mele
ce-n poezie îi pierdut,
îi doar un val de lacrimi
şi-o iubire din trecut.