Zîmbet în ploaie

Zîmbeşte-mi, cînd ceru-mi plînge
şi mă afund într-un vis etern,
un neanţ de gînduri ce-mi suspină
într-un val uitat pe ţărm.

Zîmbeşte-mi cînd sunt singur,
căci doar aşa m-aş simţi cu tin`...
zîmbeşte-mi cînd eu sufăr,
căci suferinţa nu-i un chin.

Ascultă-mi glasul efemer iubito
şi-ncearcă să-l trăieşti profund,
nu te mint, nu-ţi spun iubito
cîte ceasuri ne-au trecut!

Un val de rînduri mă cuprinde,
un roi de versuri pentru tin`,
un cer de gînduri ce-mi suspină
cînd privesc agale vis...

Plouă! banca-i udă lacrimînd...
Şi privind spre cer îşi spune:
Cîte lacrimi îmi mai curg?

Oh! Ce plouă şi ce-mi place
cînd paşesc prin bălţi gîndind,
privind în juru-mi, nu-mi mai place
căci privind, mor suspinînd.

Un spin de floare roşie dură
ce în suflet mi-a străpuns,
un gînd curat fără de lacrimi,
un gînd de inima străpung!