A doua noapte de epilog!

Alb moment de supărare
şi-un sentiment uşor sedat,
o armă albă de pe suflet
şi un gînd, greu de purtat.

O viaţă mohorîtă ca şi ploaia,
o clipă tristă de amurg,
moment nostalgic de tristeţe
fără gînd, fără răspuns.

O seara magică şi tristă,
uşor trecut de înserat,
o clipă fără somn şi pace
doar un gînd, un gînd sedat.

Otrăvit de cuvintele-ţi în laudă,
suspinat de vise fără rost,
doar un drum, drum fără capăt
înconjurat de neserioşi...

Astupat de urletul din mine,
mă sufoc cu glasul meu,
mă pierd în jocul de cuvinte
lăcrimînd, paşesc mereu.

O lume-n care nu-mi văd locul,
o lume fără un răspuns,
oameni fericiţi de pe alocuri,
oameni trişti şi pesimişti.

Pierdut! Luna-mi spune drumul unde-
mă regăsesc, mă ofilesc,
îi drumul solitar şi umed
de ploi nostalgice de ieri!'