Întîlnirea!

Oare cît voi mai trăi în frenezie privindu-te?

Dacă m-aş lăsa sedus de un fluid de sinceritate,
m-aş opri la tine, ţi-aş privi feminitatea sinceră,
ţi-aş şopti cuvinte ce disperate îmi ies din gură
din launtrul meu plin de adevăr şi pace...

N-am murit! Am înviat! Abia acum cunoscîndu-te
am trecut de la viaţa cea moartă la viaţă!
Privindu-ti fiecare mişcare, fiecare parte a ta,
a corpului tău delicat, plin de tandreţe, de viaţă.

Te-am văzut prima oara pe o bancă, o bancă singură
în care nu eram decat noi doi, pe malul unei ape,
la sînul unui parc singuratec... Mă simţeam ca un copil,
cu picioarele suspendate ca doua pendule deasupra frunzelor,
acele frunze uitate de toamnă, acel covor nemăturat.

Îmi aduc aminte primii tăi paşi facuţi spre mine,
păreau aşa de grăbiţi, aşa de nerăbdători...

Perfect Smile

Cuvinte lipsă

Îmi preschimb cuvintele în miresme şi stele,
fac descîntece şi farmece în versuri line
şi tunătoare... le vrăjesc şi le scot
din pelerina mea nostalgică, din mintea mea...

Încerc să-ţi vorbesc cît mai simplu
dar cu un farmec de necuvîntat, de neatins.
Mă uit la tine şi văd doar o simplă înfăţişare,
o simplă căutare a adevarului din ochii tăi timizi!

Oh! De-ai putea să mă asculţi cu adevărat,
să-mi simţi adevăratul sens al cuvintelor,
al glasului meu de nepătruns, de nealungat,
al cuvintelor mele ce tînjesc dupa tine!

Oftînd îmi simt timpul cum îmi trece
şi trecerea aceasta nu mă va duce la tine,
mă va îndepărta de prezenţa ta, de lacrima ta
de tot farmecul tău, de ascultarea ta...

Cuvinte lepădate

Am nevoie de lacrimi, altfel mi-i
se vor usca ochii!

Acest orizont, orizontul ce-mi este
adevarata epidermă a fiinţei mele,
a cugetului meu...
Mă simt amplificat de lumina lunei,
de voroava ta, de încrederea ta efemeră.

Păşesc într-un destin umbrit,
într-un "Amor-Fati" al credinţei mele!

Spulberat de cuvinte,
de dragostea ta năbuşitoare,
de strigătul tău acustic
ca de chitară înstrăinată.
Mă simt ca un cuvînt vulgar,
rostit cu ură, fără dragoste!...

Care-i rostul acestor cuvinte?
Acestor întîmplări?

Trăiesc în poezia suveranitaţii
dar cuvintele-mi sunt pierdute,
căzute în prăpastia scepticului,
în umbra difuza a lunei,
a amurgului neîncrezător!

Plîng, căci altfel mi-i se vor usca ochii,
îmi voi pierde vederea,
nu-ţi voi mai putea privi gingăşia,
zîmbetul tău singuratec...

Oh!Ce sentiment ciudat lăsat în spate,
în trecut... Da! Trecutul?
Trecutul este mai tare decat mine,
decat orice, oricine, nimeni nu-l poate schimba,
nici Demiurgul cel bun...
Sunt om şi sunt singur,
m-am născut singur căci nu am nimic geamăn,
sunt un germen, un atom, un praf de echivoc!




AMOR-FATI - Dragoste de destin

Amor-fati

Efemer, acel sărut nostalgic
ce m-a cuprins cu duioşia lui,
m-a dus în lumea fericirii,
în lumea anilor trecuţi...
O clipă şi-o privire tristă,
un trecut pietros, înlăcrimat,
o clipă fără vînt şi pace,
amurg de toamnă întristat.
O elegie nostalgică de plîngerile mele,
un caracter melancolic, deprimat,
o artă a plîngerii, a întristării
şi-un gînd pierdut... uitat...

Te priveam în sfîrşit!

Te priveam în sfîrşit!

Erai mai scundă decît credeam
şi mai împlinită decît visam.
Simţeam că eşti în slujba feminitaţii,
atît prin gesturile largi, leneşe,
care-ţi legănau tot trupul, toată gingăşia...

Erai aşa de minunată cu zîmbetul tău,
cu reliefarea formelor bogate ale fiecărei mişcări.
Ai gene lungi, negre şi privirea
apropiindu-şi-le, confuz, greu, misterios...

Mă nelilnişteai cu privirea ta,
parcă-ţi doreai să mă apeşi în sentiment,
să mă îneci, să mă afunzi adînc ca într-un puţ,
să mă înnămolezi...

În tine îi o veselie mare
şi plouă, plouă mereu
dar timpul ce-ţi soarbe fericirea,
în gînduri va trimite visul tău.

Ia-mi mîna în ajutorul tău,
în invocaţia din amurg...
Sunt doar un vis pierdut,
o scrisoare de bun rămas...

Veridicitate pură

Viaţa e un şir de întîmplări!
Sîntem produsul fiecărei
secunde trăite...
Dacă am ocoli o secundă
sau i-am schimba adevărul,
i-am da alt vector, altă valoare,
alt sens.

Mă simt ca o spovedanie
de trup şi de suflet,
de luciditate şi de vis,
ca un DA în faţa adevărului!

Viaţa! Ce-i viaţa la urma urmei?

Simt pierderea perfecţiunii,
căderea în timp din lagărul încrederii...

Mă topesc de neajunsurile tale,
de vorbele năstruşnice...

Simt demiurgul raţional în mine,
posesivitatea ce-mi înclină trupul...