Îmi preschimb cuvintele în miresme şi stele,
fac descîntece şi farmece în versuri line
şi tunătoare... le vrăjesc şi le scot
din pelerina mea nostalgică, din mintea mea...
Încerc să-ţi vorbesc cît mai simplu
dar cu un farmec de necuvîntat, de neatins.
Mă uit la tine şi văd doar o simplă înfăţişare,
o simplă căutare a adevarului din ochii tăi timizi!
Oh! De-ai putea să mă asculţi cu adevărat,
să-mi simţi adevăratul sens al cuvintelor,
al glasului meu de nepătruns, de nealungat,
al cuvintelor mele ce tînjesc dupa tine!
Oftînd îmi simt timpul cum îmi trece
şi trecerea aceasta nu mă va duce la tine,
mă va îndepărta de prezenţa ta, de lacrima ta
de tot farmecul tău, de ascultarea ta...