Întîlnirea!

Oare cît voi mai trăi în frenezie privindu-te?

Dacă m-aş lăsa sedus de un fluid de sinceritate,
m-aş opri la tine, ţi-aş privi feminitatea sinceră,
ţi-aş şopti cuvinte ce disperate îmi ies din gură
din launtrul meu plin de adevăr şi pace...

N-am murit! Am înviat! Abia acum cunoscîndu-te
am trecut de la viaţa cea moartă la viaţă!
Privindu-ti fiecare mişcare, fiecare parte a ta,
a corpului tău delicat, plin de tandreţe, de viaţă.

Te-am văzut prima oara pe o bancă, o bancă singură
în care nu eram decat noi doi, pe malul unei ape,
la sînul unui parc singuratec... Mă simţeam ca un copil,
cu picioarele suspendate ca doua pendule deasupra frunzelor,
acele frunze uitate de toamnă, acel covor nemăturat.

Îmi aduc aminte primii tăi paşi facuţi spre mine,
păreau aşa de grăbiţi, aşa de nerăbdători...