În mod bizar

lui Nichita Stănescu

 

niciun Nichita, aici,

pe versantul țării noastre,

nicun vers,

nicio grăire

în mocirla vieții voastre.

 

Gând

Omul, ca să fie viu pentru Hristos, trebuie să fie mort pentru lume!

Gând

 Pe Ioan Petru Culianu nu l-a ucis securitatea, așa cum se zvonește, pentru că a fost împușcat pe la spate în cap, în stil comunist, ci principalul vinovat și asasin, nu-i altcineva decât poporul român, nostalgicul de ieri, imbecilul de azi. Lumea se poate cutremura în multe feluri...   

Gând

 Ascult Tomaso Albinoni - Adagio și-mi aduc aminte momentul când am ascultat pentru prima dată această compoziție care, și astăzi mă năpădește cu o nostalgie profundă. Îmi aduc aminte de acea stare pe care n-o pot uita și mi-ar plăcea să repet starea la nesfâșit, să mă fi oprit ocolo și să nu mai fi cunoscut tot ceea ce am cunoscut până astăzi.

Gând

 Despre traiul din Penitenciarul Aiud, Mircea Vulcănescu avea să mărturisească familiei pe o carte poştală, trimisă în anul 1947: „începutul a fost greu; ca la judecata dintâi, când te înfățişezi gol dinaintea lui Dumnezeu, între îngeri şi draci. A fost pe urmă un (alt) ceas greu. M-am temut de singurătate... Păream pierdut în fundul lumii şi purtat de o aripă. Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul, ce trist trebuie să fi fost Ghetsimanii sau Golgota... Am rămas în sfârşit cu mine însumi... Am stat de vorbă cu mine despre evidență, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu... M-am simțit tulburător de lucid, dar spăimântător de liber”.

Noaptea târzie

O mută toamnă mă năpădește iar

Și, vai, uneori ești cu mine iar;

Lungă e noaptea fără tine iar

Și mor pe alocuri gândindu-mă iar.

 

Bufnește vioara în prag de amurg

Himere zâmbesc pe cerul amurg;

Mirifică noapte, în singur amurg

Era o odaie și-n tine amurg.

 

Nici astăzi nici mâine nu te-oi vedea

Destul e-ntuneric și n-oi mai vedea;

Gânduri izbesc și ne-om mai vedea

Totul e jale când vom vedea.

 

Desculț printr-o viață lipsită dor

Simt starea unei de care mi-e dor;

Și-n tine se nasc zile de dor

Găsindu-ți o lacrimă de care ți-e dor. 

 

 

 

Când pleci mă apucă dragostea de tine

Când pleci mă apucă dragostea de tine

mă întreb de ce nu mai rămâi, de ce nu stai;

s-aprindem lumânarea care se stinsese

în odaia-n care în gând ne-nfioram.

 

Și-n nopțile târzii când frigul ne apasă

și-n iarna grea din Păunescu îți citeam

stăm singuri tolăniți într-o privire

și-apoi e-o soartă când ploaia vine iar.

 

Dar singuri în tristeți cordiale

afară-i vânt și toate-s triste, vagi;

mi-ești dragoste flămândă și morbidă

în adâncul  împărăției te declar.