luni, 19 decembrie 2022

Căderea timpului

Cădea timpul într-o zi blestemată
Și-mbătrânesc tragic cât aș clipi;
Eternă zi, aproape nemiloasă
Eternă noapte, sumbru sfârșit.

Spre ceruri mă uit și-n zile senine,
Îngheață în mine cuvinte și stări;
M-amestec cu lumea și viforul vine
Și simplu străin de viață mă tem.

N-am cale, nici drum, nicio potecă,
Parcă-s călător din alt oraș;
Deodată, parcă, mă-mpietrisem
Când știu exact ce s-a-ntâmplat.
 
Și ce-ar fi dacă într-o zi de iarnă?,
S-ar rupe-n mine tot ce-i condamnat!
Și-un sânge care a curs cândva pe-un munte
Să schimbe tot ce nu-i schimbat.

joi, 10 noiembrie 2022

Lăuntrică durere

mi-ar fi plăcut să fiu o legendă
și existența mea să fi fost una utopică;
să fiu adus de un vânt miraculos
în cel mai cumplit muson posibil.
n-am dobândit nimic, nici măcar o iubire
și-n ceasul târziu al vremii,
încă visez aurore boreale,
lucruri din camera cu tavanul foarte înalt
și vârfuri de munți pe care încă nu i-am atins.
pe multe drumuri puteam găsi sfârșitul 
și alergam prin hopuri tânjind la văi,
la patimi, la grabnice margini ale tristeții...
ce-mi mai mocnește-n sânge isteria vieții,
acest cosmic gând lezat de verb
și mă urmărește statornic zâmbetul fierbinte
țâșnit din văpaia unei adieri.
 
 
 

duminică, 25 septembrie 2022

Mândria singurătății

dacă mi-aș rezolva toate problemele,
nu m-aș mai simți strivit de împrejurări
și mi-aș da, poate, seama că la orizont
se poate supraviețui sub diferite forme.
 
zac în mine îndoieli speculative,
neliniști organice zămislite din rădăcina genezei
și mă sufocă gândul că-s liber în exagerare,
în gândul zadarnic pe care-l confrunt.
 
n-am o calitate interioară în mine,
nicio certitudine să-mi dovedească ceva,
nicio stare febrilă de iubire,
ci numai conceptul unei stări de agonie.
 
trec prin ani dezarmat de spirit
și mă zdrobesc suficient în existență
încât descopăr dincolo de gânduri
revelația oscilatorie a unui prăpădit.

 

vineri, 2 septembrie 2022

Fulgerat de un gând

Aș vrea seara aceea 
Și ploaia care-a fost,
Aș vrea să nu mai fie
O seară cum a fost.

M-aș da bătut acuma
În clipele ce curg,
Stingher în așteptare
Mă pierd cumva să uit;

Dar timpul nu așteaptă
Și merg la braț cu el,
Am rănile rămase 
Și drumu-i tot mai greu. 
 
Am inima pătrunsă
De frânturi și stări,
De glasul ce m-așteaptă
Din adâncul meu. 


sâmbătă, 27 august 2022

Gând

Impresionant de adâncă mi-e singurătatea și înalte simțiri mă năpădesc în călătoria neizbutită a vieții mele.

marți, 16 august 2022

Fără grai acum

O, ce înfiorător zac pe gânduri
și ce vremuri triste am străbătut;
uite, eram al tău, zvelt și singur,
în crunte stări ce nu apun. 

Nu-i vreme de visare pe fundalul vieții
și m-ascund mereu în bezna mea;
mă-nvârt mereu în nopți curmate,
în nopți carnale din amintirea ta.
 
Tăcută-i ziua în frământarea ploii,
în liniștea-ncordată ce se stinge vag;
și totuși, am lăsat totul în umbră,
în blânda mireasmă a cântului erai.

luni, 1 august 2022

Impenetrabil

și stare și chin...
m-a umbrit cândva;
m-a izbit de una de alta
din beție în beție
și din sigurătăți în alte singurătăți

metalic cum sunt
în secolul acesta 
abia dacă mă mai străpunge ceva

mă oglindesc în mine
și pretind că-s cineva
de fapt sunt un nimeni
și nimic altceva