Singurătate

Singurătatea unui om,
e mormântul în care el stă așezat,
groapa ce și-a săpat-o singur,
pământul ce se va surpa asupra lui;

Gândul zilei

Înaintea pesimismului meu, nu există comentarii!

Zâmbetul care ucide

M-am tot depărtat de gânduri,
de acele gânduri leproase
tânjite după redefinit,
dupa irealitatea care-mi
restituie laguna simțurilor.

Tristețea e, aici, confuză
cu tăcerea și, în aceste
seri de "toamnă", când
zbuciumul senzualității se pierde,
renasc obișnuit în: uitare și melancolie.

Stau așezat undeva dincolo de timp,
meditez la gloria de a trăi
și bogația inimii tale este grandoare,
eternitatea ridicată pe piedestalul
încredereii, plăcerii și iluziilor existente.

Singurătatea mea nu are nici o ucenicie.
Sunt un poet singur, prin care
renasc în autodescriere și îmi fixez
privirea prin intimidare și neliniște;
amintiri în versuri renasc.

Gândul zilei (Personajului empiric)

Te zăresc
într-o
singurătate
luminoasă,
în acest amestec
de umbre,
pasiune
și
tăcere;

Dus de chin

Am plecat iubito,
plec în lumea-mi largă,
plec cu dorul rece,
în durere sufletească;

și-n seara ce se lasă
cu triste astre line,
te văd în umbra zilei,
în largul pătimirii;

și plec, plec, plec
departe-n fericire,
că-n tine-i doar tristețea,
plânsul chinuirii;

dar largul lumii mele-i
dor, destin și pace,
empiric trup de fată
ce-am cunoscut în viață...

Gândul zilei

Toți trecătorii ăștia mă duc spre Bach, spre lucruri la care mi-ar plăcea să le rumeg în mormânt!

Ești (Personajului empiric)

Ești stânca pe care m-am așezat,
piedestalul ce mă ține neclintit,
vântul, ce m-a întors spre tine,
iluzia, ce-mi este doar summum.

N-am văzut ceva mai pasibil decât tine
nici în marmura statuilor sculptate,
nici în groaza modestiei umane,
a imperiului ce l-am creat în jurul tău.

Sunt potrivit farmecului tău!...
Sunt ca o litera-ntr-o carte,
ca un ruj pe-ale tale buze,
ca o lacrimă pe mirificul tău ten.

Îmi ești ca o mreajă uneori,
mă faci să mă rod pe dinăuntru,
să închei un șir de cugetări inefabile,
dar sunt cuprins de dragostea ta morbidă.

Gândul zilei (Personajului empiric)

Dragostea ce o port în mine, are forma trupului tău!

Gândul zilei

În singurătate, nu există gelozie!

Arta cuvintelor mele (Personajului empiric)

Am visat o toamnă depărtată,
o zi căruntă cu trăsături de iarnă,
dar uitându-mă mai bine, te-am văzut
în zare, într-o stare
ce nu am văzut-o niciodată
și m-am tot întrebat:
oare în gândul tău, pot fi doar eu?
Răspunsul tău efemer e doar un gând.
Te privesc cu o suferință teribilă
și nu-mi pot imagina luciditatea ta.

Nădăjduim să nu mai fim copii,
ne rugăm să nu ne mai rugăm
dar noi nu ne putem întoarce spatele.
Nu urăsc pe nimeni, dar ura m-a
făcut biruitor, sângele îmi curge
din nări și sângele îmi oferă puterea glasului.
Lacrimile-mi sunt nădejde, putere și regret.
Sunt ascuns în sufletul tău ca un soare
dupa nori, ca o lacrimă ștearsă de pe
un pomete plâns...
Genunchii îmi amorțesc așteptând o vorbă.
Plutesc în voința de a dăinui;
credința ce-mi oferă limita descompunerii...

Plânsul nostru se izbește în timp,
se pierde în acest "tratat" al cuvintelor,
al acestor cuvinte născute din împietrirea
sufletelor noastre...
Lasă-mi o clipă din sărăcia cuvintelor tale,
oferă-mi senzația unui zeu ce iubește.
Acest suspin ce-mi oferă o imensă
libertate de a muri, de a nu mai fi;
zadarnică încercare de a sfida iubirea
noastră - lipită pe lutul pământului morbid.