Se dedică doamnei N. B.
și scriam în tăcerea morbidă de amăgiri;
scriam de dorul dorului de tine,
iubeam și clipa, starea mea de-atunci.
Sunt omul singur ce s-a plâns prin versuri,
omul călător pe drumul ce s-a stins demult...
Călătorul singuratic al tristelor ispite
și omul rătăcit prin versuri de amurg.
M-am tot ascuns de oameni și de bine,
infernul mi-e tristețe și delir;
tu-mi ești tristețea, amurgul și delirul
starea mea de moarte ce-mi vei fi curând.
Spre orice lucru unde mi-am aruncat privirea
l-am desfigurat și l-am ucis amurg,
scepticul meu gând s-a desfirat și poate,
poate mâine te voi revedea curând.
și omul rătăcit prin versuri de amurg.
M-am tot ascuns de oameni și de bine,
infernul mi-e tristețe și delir;
tu-mi ești tristețea, amurgul și delirul
starea mea de moarte ce-mi vei fi curând.
Spre orice lucru unde mi-am aruncat privirea
l-am desfigurat și l-am ucis amurg,
scepticul meu gând s-a desfirat și poate,
poate mâine te voi revedea curând.
