Tristețea „vocii” mele

Empirism

Ce tristă-i calea pe care pășesc,
ce tristă-i zarea spre care privesc,
ce tristă-i marea în care m-am scăldat,
ce tristă-i utopia care m-a salvat.

Aceste versuri sunt formale și uneori, tot ceea ce veți lectura pe acest blog, sunt doar gânduri. Să nu intrați în panică.