Clipa care trece

Ah, sunt azvârlit pe un țărm pustiu,
la marginea unei lumi pierdute;
și-am fost și trist, pierdut rămân,
în fața unei uși închise.

Mă-ntreb, ce voci s-aud oftând în noapte,
ce amurg se plânge-n asfințit;
ce zări sfâșiate se mai înalță,
ce trist îmi bate inima acum.

Și avusesem fericirea-n mână
în pragul unui anotimp;
un pod crescuse peste mine,
peste flori, peste mormânt.

Și nu e zi, nici noapte sacră,
nici nopți cu dragoste și amintiri;
mi-e grea chemarea și prezența
pe țărmul obosit, vetust.