Ispitire

stau în umbra lumii
ca pe marginea prăpastiei
în blânda disperare
confuz și de prisos

născut cu ani în urmă
excese și rateuri
nu-mi iert iluzia vieții
din moft fiind muribund

și-am fost în disperare
și-n dulci mizantropii
cărarea-i tot mai aspră
tu moarte nu mai vii