Măreție de simbol

e ca și cum casa ți-e-n flăcări
și tu stai cu o găleată și-ncerci
s-o stingi
după ajutor nu strigi
pentru că nu ai prieteni 
în hipnoza păcatului începi să plângi.

afară îți sunt adunați vecinii
și freamătă de plăcere că te distrugi
n-ai mână de ajutor
nici vorbă bună
aplauze și „ole”-uri
în zbuciumul confuz.

toate acestea se întâmplă
într-o epocă ce-i practic un desfrâu
tot alergi din ușă-n ușă
desculț și singur și-abătut.