Vinovat

Singur, in bezana camerei ascunse
stau si meditez la suflete pierdute,
ma gandesc la ea, ca-i departe sora
ma gandesc la el, ii departe vena.

Aceleasi zile negre, ma cuprind in zori
uitandu-ma-n tavan, acei pereti goi
aceleasi sentimente, profunde de isterie
aceleasi ganduri acre, inecate-n soapta.

Stau si ma gandesc, ma uit intr-un decor
in bezna si amintiri privesc peretii goi...
acelasi glas profund ce-mi stapaneste viata
aceiasi ochi caprui, ce-mi lacrimeaza fata.

Dependent de otrava ta fetito,
am incercat sa ma tin drept...
dar serul tau da dependenta
ma tine strans, pe scaunul meu.

Ma zbat in viata si-n libertate
mergand pe strazi pustii cantand,
pasind agale, pasind cu viata
dar cantul meu, e funeraliu stins.

Departe sunteti voi, teme iubitoare
cu o viata neagra, patata cu cerneala
as vrea sa fie alba, alba ca un crin
dar gandul meu launtric, inconjurat de spini.

Uitandu-ma in ore, ma uit trecand cu ochii
si timpul trece tare, trece singuratic.
Dar voi sunteti departe, ma-ti parasit major
dar visul meu albastru, va fi un cer de dor.

Iubesc distanta noastra, iubesc aceleasi flori
urasc teama ce-apasa, distanta dintre noi...
 

Inselator

Ascultand in prag cum canta,
Cum soptea acele ganduri,
Dar tu, cu mana ta dezmierdatoare
Ma atingi, ma mangai fara-ncetare.

Inconjurat de chipuri albe
Si privit, ca un necunoscut,
Te invit fetito in lumea alba
Al gandurilor ce-n mine au stapanit.

Un gand de veacuri, stapanit in mine
Singur, parasit, ca raposatul in sicriu
Respir nostalgic, aceste cuvinte
Lasat, dus, in acest pustiu...

Privesc rece tot ce-i viata
Ma uit la mine si imi zic:
Dar tu fecior ai lumea intreaga!
Zambeste, poate fi un inceput.

Triste lacrimi patinand obrazul
Lasand urme ca un melc,
Acelasi gust amar de lacrimi
Ii simt gustul sufletului meu.

Tarziu...

Ascultand in prag cum canta,
Cum sopteste acele ganduri...
Dar tu, cu mana ta dezmierdatoare
Ma atingi, ma mangai fara-ncetare.

Inconjurat de chipuri albe
Si privit, ca un necunoscut,
Te invit fetito in lumea alba
Al gandurilor ce-n mine au domnit.

Un gand de veacuri, stapanit in mine
Singur, parasit, ca mortul in sicriu
Respir nostalgic, aceste cuvinte
Acelasi gust de ceata din sublim.

Deliciul de a muri

Singur stau si ma gandesc
Intr-un decor cu doua scaune,
La sarutul dulce, al buzelor tale
La framantarile mele, in amurgul meu.

Plecand capul si privindu-mi glezna
Vad doar un pusti, aruncat intr-un decor
Un barbat, ce ieri era pustanul
Alergand intruna prin noroi...

Dar eu crescand, pasind in viata
Ma gonesc de timpul meu
Privesc in ceata, privesc la viata
Nu vad decat un singur dor.

Un trup in care libertatea-i mica
Si captiv intr-o speranta,
Prins in lanturi, zale inchise
Parasit, gasit in aceasta toamna.

Amurgul gandurilor ma duce-n melancolie,
Ma las parasit, de singuratatea omenirii...
Prins in lumea poeziei, in lumea disperarii
De agitatia surda din visul meu launtric.

Aimintiri apasatoare

Spalandu-mi sangele, in roua dimineatii
Ma trezesc zambind, cu ochii dulci
Zambesc la tine chip de inger,
Acelasi vis, pierdut in vis.

Atins cu degetele tale fine
Si iubind, acelasi sentiment
Incerc sa fiu in calea ta fetito
Sa fim un cer, un nor de fum.

Vreau sa crezi in taina noastra,
Sa nu te lasi, dusa de val
Sa crezi in mine si-n soarta noastra
Sa nu distrugi tot ce-am creat.

Dar visul tau ce sta sa piarda
Aceasta casa, dar tu dispari
Tu vrei sa pleci, in lumea larga
Dar eu raman, raman un solitar.

Pasesc in mersul unei umbre
Si ma prefac ca nu te vad,
Dar eu te simt, te simt la mine
Cu acelasi gand te port.

Prin plansul norilor dispar,
Ma duc, in gandul mortii
Ma las purtat in agonie
Si ma duc in chinul vietii.

Pasesc in toamna si aud
Cum totul suna a rece,
Ma uit in sus, privesc spre drum
Si pretuiesc un strop al vietii.

Acum sfarsesc calea gasirii
Si ma duc in somn de veci,
Ma duc cantand, ma-ndrept in umbra
Si m-ascund in gandul meu.

Soptind cuvinte...

Asculta-ti inima iubito
si incearca sa fi tu,
asculta-mi glasul meu iubito
si incearca sa fi tu.
Privesc cu ochii, inlacrimati si tulburi
privesc, ai tai ochii caprui
te vad pe tine cu chip de inger
Si vreau sa-ti cant, ca si canarul sfant.
Ca-n strofele lui Pittis
Sa ma intelegi ca te iubesc,
Sa te ating, cu pulsul vietii
Sa te alint, cu visul meu.
Oh, Doamne cate versuri inlacrimate
cate strofe de argint,
cate versuri spulberate,
pentru acelasi gand sublim.
Tu, fata draga mie,
cu ochii tai mici pierduti,
privesti in zare, privesti in lume
Si-mi rostesti cu glas tacut:
Tu iubite, al meu suflet
Esti toamna mea, ce-mi umple viata
Esti ploaia care ma unge dimineata...

Frunza

Frunza galbena solitara-n lume,
ratacita-n noapte,
in noaptea fara nume
cazuta, intr-o margine de balta
si pierduta, intr-un inceput de toamna.
Ea imi spune venirea toamnei
imi spune cu glas soptit,
se pierde, in timiditate
si se preface ne simtit...
Privesc in gol si ma intreb:
Cate frunze se ratacesc?
Cate ape se-nveselesc?
Doar atunci cand este greu...
Dar eu cant privind la ea,
Ma intreb: ar mai ploua?
Sa fiu si eu pierdut ca ea
Sa fiu gasit, de mana ta...
Frunza galbena solitara-n lume,
pierduta, fara rost in lume
zacuta, fara glasul verde
imbracata in haina ruginie.
Tremurand, in seara stropilor de-argint
pierzand haina verde,
lasand in spate, vocea tacerii
si pierduta-n toamna in voia pierzarii.