Frunza galbena solitara-n lume,
ratacita-n noapte,
in noaptea fara nume
cazuta, intr-o margine de balta
si pierduta, intr-un inceput de toamna.
Ea imi spune venirea toamnei
imi spune cu glas soptit,
se pierde, in timiditate
si se preface ne simtit...
Privesc in gol si ma intreb:
Cate frunze se ratacesc?
Cate ape se-nveselesc?
Doar atunci cand este greu...
Dar eu cant privind la ea,
Ma intreb: ar mai ploua?
Sa fiu si eu pierdut ca ea
Sa fiu gasit, de mana ta...
Frunza galbena solitara-n lume,
pierduta, fara rost in lume
zacuta, fara glasul verde
imbracata in haina ruginie.
Tremurand, in seara stropilor de-argint
pierzand haina verde,
lasand in spate, vocea tacerii
si pierduta-n toamna in voia pierzarii.
