Cu mainile legate

Prizonier sunt
in viata mea,
prizonier propriului meu
gol interior,
al propriei mele singuratati,
al sentimentelor goale din suflet...
Nu apartin nimanui,
sunt singur,
un strain...
Cuvantul strain
ma face sa simt un fior de gheata,
un fior nepatruns in mine,
un sentiment rece
ca un turture inghetat
infipt in mine.
Pasesc in fiecare zi pe urme,
vad aceleasi locuri
si pasind zilnic imi ascult pasii,
ei imi vorbesc si-mi spun mereu:
Esti singur! Nu aparti nimanui!
Esti singur!
Coplesit de trista-mi veste
ma zgudui ca un cutremur,
ca un seism puternic,
ca o furtuna maxima
cu vant puternic
si totusi nu gasesc nici o usa,
nici o cheie,
nici o talpa straina
de ceea ce as vrea sa intalnesc.
Ma simt pierdut
aruncat, negasit,
anxios...
Hmm ce vreme dura,
timp pierdut,
frunze zburand,
ganduri soptite neascultate,
vise dulci dar zbuciumate,
ganduri intortocheate,
lacrimi spulberate...
As vrea sa zbor
intr-un loc indepartat,
departe de cei ce ma cunosc,
departe de casa mea,
departe de tot ce-i rau.
As vrea sa alung raul din preajma mea
sa ramana intr-un loc pustiu
sa fiu liber,
sa cant,
sa fluier si sa strig catre tine
sub un cer senin...
Dar deschid ochii
si ma vad in acelasi loc
gol, trist, intunecat
cu aceiasi greata privesc totul
si nimic nu se schimba,
totul e la fel
ca si ieri, ca si maine,
ca si...nu stiu cand!