Atunci când plângi!

Când chipul tău e plâns de lacrimi
se iveşte a fi o fereastră
umezită de stropii unei ploi.
Când ochii tăi afundaţi în lacrimi,
se ivesc a fi un lac de flori.

Când mâna ta firav mă vă atinge,
se iveşte a fi o ramură de vis.
Când privirea ta cu drag alintă
al meu trup solitar, veşmânt;
şi doar o urmă ce-i cu timpul
în vidul ars din trupul tău cuvânt.

Când a tale vorbe sunt în lacrimi,
se ivesc a fi un lan de grâu,
un stol de vrăbii în ninsoare
sub un pod ce-i dărâmat de vânt.

Şi doar o lacrimiă-ţi mai cântă
dansând timid pe al tău obraz,
şi urma ei ce-i dor şi zâmbet
doar o lacrimă-n obraz...

Curând când totul va apune,
amurg pe chipul tău plăpând
şi buzele-ţi ce-s dor şi suflet,
cântec trist, cântec rânjit.