Discurs imaginar

Nu mă feresc să recunosc că,
într-adevăr, puteţi face multe
împotriva mea. Mă puteţi lovi,
mă puteţi sili să îngenunchiez,

mă puteţi arunca în şanţ,
mă puteţi scuipa, mă puteţi
purta într-o colivie pe străzi,
mă puteţi excomunica, mă puteţi

ameninţa cu flăcările iadului,
mă puteţi acoperi de batjocuri
şi de blesteme, mă puteţi lăsa
să putrezesc într-o tăcere

de moarte, mă puteţi tortura,
mă puteţi ucide sau mă puteţi
izgoni. Da, puteţi face toate
astea. Nu vă pot împiedica.

Dar nu mă puteţi sili totuşi să fac
câteva lucruri şi eu ştiu, simt
că nu sunteţi atotputernici...
Nu mă puteţi sili să nu regret

că s-a întâmplat să traiesc
pe acelaşi pământ cu voi...
Îmi voi arunca cuvintele
ca voi să le călcaţi în picoare,

şi atunci când toţi sunteţi
mai sus de mine, mai sus de tot
ce eu pot fi, voi ajunge ţinta
pumnalelor voastre, ţinta societăţii...