Gândul zilei

Sunt umbra unui spânzurat!

Cuvinte înlăcrimate

Sunt lacrima omenirii, prelinsă
pe orizontul acestui mapamond creat.
Sunt lacrima amurgului, ce trist,
trist s-a estompat;

sunt lacrima unor ochi clipiţi în adormire,
în asfinţirea pleoapelor ce-au fost,
s-au frânt de trista lor privire,
s-au sugrumat sub cerul fără rost...

Mor!

O, ce neant inundat de lacrimi,
ce văzduh prefăcut în fericiri,
o, ce neant neadormit de patimi,
meteahnă adormită-n gând şi vis.

O, ce fericire silită de negura plăcerii,
de şoapta mea înlăcrimată
ce-i nimb, destin sau vis...
O, ce fericire-nlăcrimată,

te-am zărit sub norii cenuşii...

Şi calci acum pe umbra lacrimei uitate
şi calci pe gândul meu pustiu,
stau prefăcut în zâmbet, chiar şi-o viaţă
şi mor uitându-mă-n ochii mei pustii.

Un gând printre rânduri

Fluturi dragi ce mi-aţi purtat de griji odată
şi m-aţi născut sub norii albi, înfivoraţi,
mi-aţi dat şi timp, secunde-n duioşie
şi trişti v-aţi dus, v-aţi despărţit, v-aţi estompat.

Ce-aş oferi măcar într-o clipită?,
o clipă fără de păcat,
mi-aş da şi timpul, secunda, suferinţa,
mi-aş da şi lacrima pentru-n timp îndelungat;

ce stare de mormânt are şi marea,
şi pământul, omul, chiar şi-un animal,
ce stare de gropar, diletant al vremii,
ce stare am de om neînsemnat.

Ce om pierdut eşti tu părinte-acuma,
căci vorbele-ţi sunt rană, înjunghiat...
priveşte-mă ca pe-un străin acuma,
pune-ţi un monoclu pe sufletu-ţi tăiat.

Gândul zilei

Încep o nouă viață... în beznă!

Gândul zilei

Sufletul mi-a fost invadat de patru „zei”, Bach, E. M. Cioran, Octavian Paler și Nichita Stănescu.

Un monstru generos

Suflet împietrit de stări macabre,
de fapte solitare-n zori de zi,
sunt ca o libelulă fără aripi,
mă zbat în largul cerului apus.

Nici vise n-am în nopţi prezente,
nici lacrimi nu-mi mai curg căci am secat,
zâmbesc nostalgic sub cerul nopţii,
e-o noapte sumbră de păcat.

Apun smerit în groapa morţii,
apun sub cerul înstelat,
o salcie tristă, o stea păgână,
nici una nu mi s-a-nchinat.

Moarte singură, moarte uitată,
uitat de toţi lângă calvar,
scrâşnesc din dinţi, din suflet şi privire
şi viaţa mea s-a ruinat.

O, ce scump eram odată,
când zâmbeam ostentativ în zori de zi,
o, ce vremuri mi-au trecut odată
când plângeam la colţ în zori de zi.

Mi-aduc şi-acum bine aminte
de clipele ce mi-au trecut plângând,
mă simt lovit chiar de cuvinte,
bătut de vânt, bătut de gând.

O, câte amintiri funebre,
câte zile blestemate mi-au trecut,
o, ce zi macabră-n zi de iarnă,
când ochii eu mi i-am deschis;

o, ce moarte sigură mă urmărea odată,
am fost pregătit să n-o înfrunt,
o, ce trist eram odată,
ca un nor de plumb plângând.

Gândul zilei

 Atunci când fac ceva nereușit îmi aud vorbe precum, ca, sunt nedrept și fără rezultat. Atunci înseamnă că sunt un drept cu rezultat dar criticat.

Gânduri peste gânduri

Ah, noi oameni
prăpădiți de gânduri,
sub cerul mult senin
dar plin de gânduri,
gânduri peste gânduri
adunate printre rânduri,
solitari și plini de gânduri
obosiți dar plini de gânduri;

mamele și tații sunt
asupriți de gânduri,
surorile și frații,
solitari
în gânduri...

O, stelare gânduri sugrumate-n rânduri,
aceste versuri ce-s doar gânduri,
eu sunt gând din gânduri sumbre,
efemere stări, efemere gânduri;

putred sunt născut din schița
gândului absurd de gânduri,
putredă-i și marea căci va seca curând,
dar eu rămân îngândurat cu timpul
putrezit de gânduri,
sub o salcie în gânduri,
sub un cer albastru-n gânduri
și vai, vai ce gânduri
suntem cu picioare-n crânguri;

ah, ce mă cutremur plin de gânduri,
nicio soartă n-am în cale,
am doar aripi de Icar în gânduri.
Zac pe bancă-n adormire, chiar și-n gânduri,
și o lacrimă-mi străbate obrazul plin de gânduri,
și mă-ntind în versuri plin de rânduri,
ofilit sfârșesc în corola nimbului de gânduri
în nodul zguduit al timpului pierdut de gânduri...

Ah, zadrnică-i gândirea
când toate-s reci și plâng în gânduri,
chiar iubirea-i gând din gânduri
și iubesc căci cânt din gând în gânduri
și din când în când mai cad pe gând în gânduri.

Un Zeu ce S-a scârbit de noi

Nici pământul n-ar mai suporta privirea
unui soare ce-i scârbit de noi,
ne-am tot ucis de gânduri și suspine,
un Zeu ce S-a scârbit de noi.

Nici apa n-ar mai curge, nici fluvii
ce-au secat plângând,
copaci goliți de haine frânte,
un Zeu ce S-a scârbit de noi.

Nici omul ce-i doar trup și suflet,
nici schimbare, nici pierzări,
suntem noi pierduți fără religie?,
un Zeu ce S-a scârbit de noi.

Înlăcrimați privim cum mor iubiții,
iubiții, oameni fără rost, anoști,
plânse chipuri, plânși ni-s ochii,
un Zeu ce S-a scârbit de noi.