Amaraciune

Silogismul amaraciunii, ma tine strans in viata,
Ma tine-n agonie si in neantul nefiintei,
Ma zbuciuma si ma distruge, incet in noapte
Ma stoarce de putere si de-o iubire greu puratata.

Un sfat primit, aruncat undeva departe
Un chin pierdut, o dama, ce de mult asteapta
Un strop de fericire, un strop de gand curat
Privesc pe cerul negru, cerul infumurat...

Un gand ratacitor in mintea mea obscura
Ma deprima si ma-nalta, undeva-n nestire,
Imi deprima starea si sufeltul ratacitor in lume
Ajung sa fiu copilul, vantului si anotimpului... 

Regasit in toamna, in parcul frunzelor cazute
Pe banca plansa, de lacrimile unei lacrimi
De serul timpului, ce trece, fara prezentare
In timpul serii, ce eu ma zbat prin fapte.