Refuz, visez

Ce copilărie absurdă,
ce sentiment nostalgic m-a cuprins,
accept dezastrul și mirarea,
acest popas într-un deșert răpus;

Eram tânăr, grijuliu și singur,
admiteam adevărul pur,
speculații nebunești ce-mi
răvășeau și gândul
prin frământări ce-au izbutit
în pesimism...

Propriile-mi adâncimi s-au
însuflețit ca marea
și s-au prăbușit în rugăciuni cerești,
m-am estompat în largul stingerii căinței,
dezintegrării de abis,
refuz, visez.