Dintr-un sunet de vioară

O, ce sunet de vioară se aude
și mor odată cu primul ton,
sunt amărăciunea însuflețirii mele
și neantul putrezit din zâmbete de mort.

Îmi simt înmormântarea trăirii mele,
spintecarea de cuvinte, pas de orb,
sufletu-mi acrit de stări funebre,
de gri, de frig și de uitări.

Ceață, vânt și ploi mărunte,
tablou ce-l văd în sufletu-mi mereu,
m-arunc în gol, planez în vânt de frică
și deghizat în resturi mă desfășor...