Frumusete ireala

Umbre difuze
inecau pajistile
pantecului sau
in care
se gasea obscur
abisul buricului,
soarele unei lampi
proiecta o lumina
orbitoare, trista,
alternativa pe colina
genunchiului sau drept.
Ii lumina carnea,
chipul plapand...
Cuprins de dorinta
el pleca cu o miscare energica
in cucerirea
pamantului promis.
El era cavalerul,
ea era comoara,
el era furtuna
furioasa care
insotea cavalcada,
ea era legenda vie
care perpetua
calatoria,
el era tristetea
care se asterne
pe orice chip anxios,
ea era fericirea
ce domnea mereu
in gandurile noastre...
Furtuna de dorinte
strabatea abisul,
strabatea orice gand
difuz, inlacrimat
alunga orice sentiment
negativ din fata
ochilor nostrii...
Ei erau divinul,
taina si
apocalipsa ascunsa.