Dor de duioșie

Cînd ne vine dorul?
De cine ne este dor?

Întreb căci sunt singur,
dor mă simt și eu,
mă plîng în largul viciu,
mă plîng în al meu dor.

Tînjesc privindu-mi starea,
emoția mă cuprinde,
un cald cuvînt din noapte
privirea mi-o aprinde!

Un sfert de ceas va trece
cînd vei veni-n tăcere,
căci dor îți este ție
de patrie și cădere...

O dor! O dor de tine,
un cînt îndurerat debil,
un murmur simplu de cuvinte,
o soapta fără dor... 

Petrec a mele clipe,
petrec pe un mormînt,
solitar dosit de ziuă,
singur pe mormînt!

O cruce tumulara, 
un pat adînc pustiu,
o bortă fără nume,
un somn de veci pustiu!

Un gînd ce ma ucide,
o lacrimă de dor,
sinistrul gînd din veacuri
căzînd în acest gol.

Prin lacrimi curg aievea
plîngînd din acest dor,
mă vărs în lumea-mi tristă,
apus în acest dor...

Pierdut în scepticisme, 
neregăsit în acest loc, 
căci sincer fără mine...
să mor de acest dor!

Cînd ne vine dorul?
De cine ne este dor?