Moarte clipită

Pentru moment am murit! Nu-mi găsesc plăcerea,
fericirea de care am nevoie și sunt cuprins de neplăceri.

Simt cum o căldură de deșert
îmi arde tot trupul și mă despică.
Nimic din tot ce-ai spus nu voi crede
și toate vorbele mele se vor închina ție!

Îmi văd cuvintele aplecîndu-se înaintea ființei tale,
le văd zbuciumate de cruzimea sufletului tău.
Văd cum toată pustietatea de deșert se-nchină
și solitar în mine mor, căci dor îmi e de tine!

Aștept! Aștept așteptarea cuvintelor tale,
a graiului fals și plin de neadevăr.
Aștept ca tot trupul meu să-ți cînte-n slavă,
slava vremurilor mute și melancolice în tristeți!

Anxietatea este deplinului harului meu,
deplinul cuvintelor mele neregăsite și alungate;
tu iubita mea m-ai izgonit spre tine,
mi-ai dat puterea să mă pot tîrî,
mi-ai dat curajul să-ți vorbesc în șopată
să fiu doar eu, noi doi și tu...

Pomii danseaza în jurul meu! Un dans mut.
Nu-i aud nici cîntînd măcar în acest amurg,
căci cerul sîngeriu îi doar cuvînt de panică
nimic nu-mi mai semnifică tristețea lui!

Aș vrea să plîng, să vărs o lacrimă pe mine...

Singurătate solitară, m-ai învățat să trăiesc prin tine!

Doar un cuvînt vreau...
Dor de cîntul nopților,
de trista lor povară,
de versul uitat și singur,
singur pe o scară!