De (m)-ai întelege!

Într-o primejdie de şosea umbrită,
acoperită de pomi cu floare galbenă
şi frunze lungi ca ale oleandrilor...
... zîmbeşti nostalgic!

Cînd îmi vezi ochii pierduţi în cuvinte,
scriindu-ţi versuri, cîntîndu-ţi,
te pierzi ca un fluture în zare,
ca un nor spulberat de vînt.

Nu las nici o candelă neaprinsă
în sfuletul meu posomorît, trist,
neclar în amurgul nopţilor tîrzii,
cu miros de molii, de naftalină putrezită...

Am baletul inimii mele în dansuri!
Simt cum inima-mi dansează tango-ul vieţii,
tango-ul sufletului tău, al meu,
unindu-se într-un final de amurg,
de seara sîngerie şi amorţită de şoapta norilor!

Trăiesc din amintiri cum trăiesc hienele din resturi...

Plîngi?

Ţi-s umezi pomeţii?
Lacrimile-ţi curg în dorul
cuvintelor mele,
se preling ca un rîu singuratec,
ca o ploaie de toamnă
şi ochii tăi, ochii tăi sunt
ca şi norii cenuşi al unei
nopţi de primăvara!
Tulburi!...

Catren

Iubirea mea e o povară. Osmoza dintre
cuvintele mele vor lua sfîrşit,
din texte înlăcrimate, vise zbuciumate
doar eu trăiesc să pot să-ţi scriu.




All Rights Reserved! Marius Brad

De-am fi doar noi...

De-am fi doar noi şi nori în plînset
ne-am duce traiul de deşert,
ne-am face una cu pămîntul
o taină rece cum sunt eu!

De-am fi doar noi iubito dragă
pierduţi de lume, în cuvînt,
am fi doar noi două silabe,
două cîntece în vînt!

De-am fi doar noi cu ochii umezi
ne-am plînge zilele ce trec,
am fi în lumea noastră veşnic,
am plange fără... suspin de ploi!

De-am fi doar noi azur de ziuă,
nesenin, amar rătăcitor,
am fi ca-n basme fără bariere,
ne-am iubii de mii de ori!

De-am fi doar noi sub clar de lună
şi copacii s-ar cutremura,
ar fi nostalgic pentru mine
să te simt în preajma mea!

De-am fi doar noi o clipă, dragă,
o algă ajunsă pe lîngă mal,
ne-am unge trupul de nisipuri-
dragostea ar fi pe mal!

De-am fi doar noi, doar noi iubito
şi ne-am pierde prin trecut,
am fi muşcaţi de dorul toamnei
de melopeea sumbră din amurg!

De-am fi doar noi un strop de ploaie
şi tu iubito un cerdac cu flori,
aş fi albina care zboară
spre tărîmul tău de flori...

De-am fi doar noi mormînt şi pace,
de-am fi pururi, dalb mister,
albul pur ca de mireasă
să fie darul ce-l aştept!



All Rights Reserved! Marius Brad

Omagiu (Octavian Paler)

Plouă şi e melancolic.
Ploaie putredă de toamnă,
ploaie sinceră de vers,
dar tot împins la gînduri rupte
dintre mine şi mister...

De s-ar schimba lumea în jurul meu
după tot acest vîrtej! S-ar cutremura
pămîntul după vise şi îndoieli,
dar tot mergînd în a ta cale
tot în ploaie te găsesc...

Adevărul nu e nicidoata pur şi aproape
niciodată simplu.
Moartea nu e "un sfîrşit". E "sfîrşitul".



All Rights Reserved! Marius Brad

Chipul ei...

Ea, s-a făcut visătoare!
Cultivă zîmbetul misterios în ea.
Îi place singurătatea mea, vocea mea,
e întodeauna uluită cînd o întreb ceva.

Chipul ei este mai palid,
e mai frumoasă de cînd m-a cunoscut!

Mă exasperează firea ei de fetiţă
cînd aude glasul meu vorbindu-i.
Se "rup" oasele în ea cînd o îmbrăţişez,
ca un prun bătrîn trosneşte...

Chipul ei atît de cald, pueril şi visător,
plutesc în urma ei ca o libelulă-n zbor!

Nebunia mea mă duce spre ţinutul ei,
un ţinut îndepărtat de speranţe riguroase,
într-o seră de iubire, îmbrăţişări calde
ca-n malul unei mări pustnice...

Chipul ei atît de pueril, cu ochii ţintă
asupra cuvintelor mele nebănuite!



All Rights Reserved! Marius Brad

În deşertul tău...

Nu văd nimic înfricoşător în această primejdie,
primejdia sînt eu, căci am trecut prin acel loc,
un loc primejdios ca şi atingerea ta...
Nimic nu mă atrage, nimic nu-mi mai pasă,
nimic, de cînd tu m-ai atins pentru prima dată.
Nu am să uit niciodată prima atingere a buzelor noastre,
prima pendulare a mîinilor noastre solitare,
singure atîrnînt din umerii noştri goi.
Simt o altă lume în mine, alt destin.
Simt cum toate cuvintele tale îmi vorbesc la ureche,
le aud... Nu pot să nu regret tot trecutul meu,
îl regret căci eram un diletant de viaţă,
acum, acuma sunt diletantul inimii tale,
al sufletului tău, prezenţei tale nostalgice în viaţa mea!
Pierduţi amîndoi în povestea băncii solitare
într-un amurg sîngeriu, cu un soare palid de frumuseţe,
cu o pală de vînt ce-ţi bate-n părul tău iubito.
Nimic nu aş vrea să schimb cu această imagine,
imaginea noastră, noi doi...



All Rights Reserved! Marius Brad

Tulburat în singurătate

Ce stupidităţi pot spune despre singurătate.
Eu, care nu fac nimic contra anxietăţii mele
şi doar sufăr, mă ascund dupa mine şi-mi închid
lacătul libertăţii, mă las năvălit de amintiri,
nostalgii, doruri...

Cîte nu-mi trec prin minte! Sunt îmbucăţit,
sfărîmat, tocat ca şi-o legumă.

A doua singurătate a mea este în mijlocul oamenilor,
atît de definitivă, de macerată.
Simt că nu pot să ascult, ci doar în mizantropie.
Astăzi am cunoscut această voluptate,
suferinţă cuprinzătoare, nuanţă de înnec.

Oftez paralizat, expulzat parcă din propriu-mi trup,
azvîrlit pe meleaguri neatinse, nebănuite şi întunecate.
Doamne, ce clipe de mormînt mă cuprind zilnic,
mă dezintegrez ca un cadavru în putrefacţie, visez...

Nu voi putea niciodata iubi, decît arma,
acel metalic vîrf ce răzbeşte şi trînteşte un trup,
îl lasă într-o baltă de sînge şi-l slăveşte...

M-aş colora într-un negru închis de tenebre,
de dragostea ta timidă ce nu-ţi iese din suflet...
M-aş trînti în tine să te simt aproape, să te învălui
ca şi avalanşa, ca şi-o lavă fierbinte.

Simt fluviul lacrimilor ce-mi curg prin vine,
adierea pală a stării mele sufleteşti,
nu simt decît durere, un gol şi-o putrezire,
un sărut pe talpă, poate şi-o amintire!



All Rights Reserved! Marius Brad

Clipa nopţii

M-am apropiat de ea firesc,
întîi trupul, şi apoi gîndul.
Aveam certitudinea că ar putea
fi a mea în orice clipă,
în orice zîmbet strivitor al ei,
în orice privire candidă
cu care mă adulmeca...

Rămînînd singur cu domnița, noaptea,
în acel pat mătăsos, mi s-a părut
că-i descopăr un farmec umil, numai al ei,
numai al tinereţii ei sănătoase,
ferite de orice pată, de orice canon feminin.

Eu, atît de plin de mine, de limitele mele,
atît de singur în bogaţia versurilor mele,
atît de singuri în acel ceas de noapte,
sub acel cer regal cu stele reci şi gînduri pale...

Timpul o cere. Timpul - adică tinereţea mea,
liniştea din cuvinte, sîngele din vinele ei.

Lumina ochilor ei e inteligentă, e umana, e vitală.
Gîndesc şi respir noaptea...

"Beladonă"

Toată melancolia tristei nopți dispare!
Tu ești un fagure de miere, pe cînd eu,
eu doar o biată albină ce se adăpostește în tine...

Toată liniștea și bătăile aripilor păsărilor mă cuprind,
simt mîngîierea razelor de soare, cîntecul verii,
glasul cerului azur...

Mă topesc pe pielea ei caldă, fină, rafinată
ca și crep satenul... 

Canarul cîntă, cîntă-n mizantropie.
Mîngîieri inventive pe trupul meu șifonat
de palmele-ți cloje și ochii-mi despicați!

Privirea în "etern" !

Am trăit în intuneric atîta timp
încît ochii mei s-au obișnuit cu bezna.
Bezna a devenit lumea mea, lumina mea...
Eram hazardat de întuneric,
trăiam în el ca albina pe o floare,
mă culegeam cu miresmele nopții,
cu frica înspăimîntătoare a ecoului
a glasului tremurător din întuneric.

Îmi aduc aminte acele plăceri ale nopții,
acele "zile" petrecute ascuns de lume,
acele frisoane înspăimîntătoare ale trecutului
a zilelor înnecate de întrebări fără răspuns...

Doamne ce evadare am găsit în acest trup,
în trupul ei firav ca o libelulă, 
ascultător ca și natura în ciripitul păsărilor.
Tînjesc destoinic în esența privirii ei,
în apăsarea pașilor timizi, calzi ca și laptele mamar.

O evadare prădată de sentimente-mi,
o dragoste a ta în mijlocul cuvintelor mele,
o romanță pierdută în valul regretării
și-un vers curat din suflet în pragul așteptării!

Octavian Paler (R. I. P.)

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, d. 7 mai 2007, Bucureşti) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.

Activitatea politică

Următoarele activităţi erau în cadrul statului comunist puternic politizate.
1. 1974–1979: Membru supleant al Comitetul Central al Partidului Comunist Român
2. 1980–1985: Deputat de Vaslui în Marea Adunare Naţională, Parlamentul monocameral al             României comuniste
3. 1965–1970: Vicepreşedinte al Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune
4. 1976: Preşedinte al Consiliului Ziariştilor
5. 1970–1983: Redactor-şef al cotidianului central România Liberă

Este persecutat de Securitate datorită viziunilor sale pro-occidentale şi de critica la adresa PCR şi a lui Nicolae Ceauşescu. I se stabileşte domiciliul forţat şi i se interzic diferite activitaţi în lumea artistică.

Activitatea literară

• Umbra cuvintelor
• Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)
• Drumuri prin memorie II (Italia)
• Viaţa pe un peron
• Scrisori imaginare
• Apărarea lui Galilei
• Aventuri solitare
• Deşertul pentru totdeauna
• Un om norocos
• Mitologii subiective
• Caminante, (2004)
• Autoportret într-o oglindă spartă, (2004)
• Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican, (2005), ediţia a doua, adăugită
• Viaţa ca o coridă
• Un muzeu în labirint
• Eul detestabil
• Vremea intrebărilor
• Rugaţi-vă să nu vă crească aripi
• Don Quijote în est
• Polemici cordiale
• Calomnii mitologice, editura Historia (2007)

Moartea lui Socrates
Sunt singur,
De ce tremuraţi?
Şi sentinţa e dată.
de ce tremuraţi?
Din vorbele pe care n-am apucat să le spun
se scutură tăcerea
îmbătrînindu-mă.
Nu-mi cereţi să mint cu aceste cuvinte
cu care mi-am descoperit moartea.
Şi nu înţeleg de ce tremuraţi.
Otrava e doar pregătită.
Şi sunteţi prea palizi
pentru nişte ucigaşi cumsecade.

Admir mirat!

Pentru această frumusețe telurică a ta
te admir paralizat, o paralizie care mă încîntă,
mă ademenește în lumea ta frenezică, înduioșătoare.

Mi-ai intoxicat inima ca zumzetul unui stup
de albine înnebunite dupa primavară,
zburdalnice și neocrotite în epiderma zilelor calde...

Privesc mișcările tale lente, lipicioase ca și mierea;
adulmec tot mirosul pielii tale, al părului catifelat...
Plouă pe strada noastră! Bălți sunt peste tot,
dar alergînd puerili în stradă, doar noi ne-mbrățișăm!

Mai

Mai. Arșița pogoară din pustiu.
Florile înfloresc, albe și colorate.
În amiază, cerul este senin, azur,
ca o lacrimă desprinsă dintr-un ochi,
se apropie de orizont.

Ferestrele se închid,
obloanele de lemn vopsite în verde
orbesc lumina camerelor, ușile se zăvoresc,
pașii calcă timizi pe terase,
tufe de flori ciudate transpiră
în glastre mari,
ventilatoarele cîntă.

Trei ceasuri, casa e moartă,
pomii verzi, sărutul tău.

A început vara...

Înjosire nebunească!

Mă tîrăsc spre dragoste
ca un melc fără cochilie
și mă simt purtat de vînturi
într-un loc lipsit de gînduri!

Liber ca vîntul care-mi bate,
liber ca iarba, verde crescînd
nu-nțeleg de ce nu-i toamnă
să pot să rîd, să cînt, să plîng!

Înțeleg că viața se adună
și se rispiește, de ce să
păstrez toate amintirile!
Cînd pot uita totul!...

Prefer să dorm în Dumnezeu 
decît să dorm în păcat!
Poate viața mea se schimbă,
căci schimbarea nu-i păcat!