În deşertul tău...

Nu văd nimic înfricoşător în această primejdie,
primejdia sînt eu, căci am trecut prin acel loc,
un loc primejdios ca şi atingerea ta...
Nimic nu mă atrage, nimic nu-mi mai pasă,
nimic, de cînd tu m-ai atins pentru prima dată.
Nu am să uit niciodată prima atingere a buzelor noastre,
prima pendulare a mîinilor noastre solitare,
singure atîrnînt din umerii noştri goi.
Simt o altă lume în mine, alt destin.
Simt cum toate cuvintele tale îmi vorbesc la ureche,
le aud... Nu pot să nu regret tot trecutul meu,
îl regret căci eram un diletant de viaţă,
acum, acuma sunt diletantul inimii tale,
al sufletului tău, prezenţei tale nostalgice în viaţa mea!
Pierduţi amîndoi în povestea băncii solitare
într-un amurg sîngeriu, cu un soare palid de frumuseţe,
cu o pală de vînt ce-ţi bate-n părul tău iubito.
Nimic nu aş vrea să schimb cu această imagine,
imaginea noastră, noi doi...



All Rights Reserved! Marius Brad