Clipa nopţii

M-am apropiat de ea firesc,
întîi trupul, şi apoi gîndul.
Aveam certitudinea că ar putea
fi a mea în orice clipă,
în orice zîmbet strivitor al ei,
în orice privire candidă
cu care mă adulmeca...

Rămînînd singur cu domnița, noaptea,
în acel pat mătăsos, mi s-a părut
că-i descopăr un farmec umil, numai al ei,
numai al tinereţii ei sănătoase,
ferite de orice pată, de orice canon feminin.

Eu, atît de plin de mine, de limitele mele,
atît de singur în bogaţia versurilor mele,
atît de singuri în acel ceas de noapte,
sub acel cer regal cu stele reci şi gînduri pale...

Timpul o cere. Timpul - adică tinereţea mea,
liniştea din cuvinte, sîngele din vinele ei.

Lumina ochilor ei e inteligentă, e umana, e vitală.
Gîndesc şi respir noaptea...